Ajuns la anii deplinei maturități duhovnicești, părintele Calinic privește în urmă. În ziua de 17 noiembrie a fiecărui an, în mod deosebit. Ceasuri de bilanț la capătul a 35 de ani de păstorire pe meleaguri argeșene și muscelene.

VOIAM ÎN STELE

„Copil fiind, mă uitam mirat prin sat și eram mâhnit că nu m-am născut într-o casă mai mare, cum vedeam că au alții. Mai târziu îmi ziceam: de ce nu m-am născut în altă țară, în Italia unde e mai mult soare sau în Anglia, că e mai multă apă sau în America, ori în… stele! Mai târziu am înțeles că nu poți schimba nimic pentru că știe Dumnezeu de ce a gândit așa, să te naști într-o anume familie și casă, într-un loc, într-o țară…” Este mărturisirea pe care o face deseori arhiepiscopul Calinic Argeșeanul deseori când își rememorează parcursul vieții. Unul ascendent de la o perioadă la alta. Iar venirea Sfinției Sale la Curtea de Argeș a însemnat piatra de hotar. După ce a condus mai multe așezăminte monahale în calitate de stareț, în 1985 face ascultare primind înalta demnitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului. Ziua hirotonirii și instalării la Mănăstirea Argeșului: 17 noiembrie, când este prăznuit Sf. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei. Din ziua aceea, cel care între timp avea să devină arhiepiscop al Argeșului și Muscelului a început să se roage Sf. Grigorie și a simțit de multe ori ajutorul acestuia. 35 de ani. Atâția s-au scurs de când dreptcredincioșii de pe cuprinsul eparhiei noastre au fost binecuvântați de Dumnezeu cu un ierarh-cărturar cum n-a avut niciodată Argeșul în toată istoria sa. Ne alăturăm celor care îl poartă în rugăciuni și laolaltă cu preoții, monahi și mireni, rostim urarea tradițională: „La mulți ani, Părinte Calinic! Om al Providenței în „România de la Argeș” cum numea Nicolae Iorga spațiul în care trăim, prin voia lui Dumnezeu.

Eduard TOMAZIU

Distribuie pe Facebook