Ajuns la anii deplinei maturități duhovnicești, părintele Calinic privește în urmă. În ziua de 17 noiembrie a fiecărui an, în mod deosebit. Ceasuri de bilanț la capătul a 35 de ani de păstorire pe meleaguri argeșene și muscelene.

VOIAM ÎN STELE

„Copil fiind, mă uitam mirat prin sat și eram mâhnit că nu m-am născut într-o casă mai mare, cum vedeam că au alții. Mai târziu îmi ziceam: de ce nu m-am născut în altă țară, în Italia unde e mai mult soare sau în Anglia, că e mai multă apă sau în America, ori în… stele! Mai târziu am înțeles că nu poți schimba nimic pentru că știe Dumnezeu de ce a gândit așa, să te naști într-o anume familie și casă, într-un loc, într-o țară…” Este mărturisirea pe care o face deseori arhiepiscopul Calinic Argeșeanul deseori când își rememorează parcursul vieții. Unul ascendent de la o perioadă la alta. Iar venirea Sfinției Sale la Curtea de Argeș a însemnat piatra de hotar. După ce a condus mai multe așezăminte monahale în calitate de stareț, în 1985 face ascultare primind înalta demnitate de arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului. Ziua hirotonirii și instalării la Mănăstirea Argeșului: 17 noiembrie, când este prăznuit Sf. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei. Din ziua aceea, cel care între timp avea să devină arhiepiscop al Argeșului și Muscelului a început să se roage Sf. Grigorie și a simțit de multe ori ajutorul acestuia. 35 de ani. Atâția s-au scurs de când dreptcredincioșii de pe cuprinsul eparhiei noastre au fost binecuvântați de Dumnezeu cu un ierarh-cărturar cum n-a avut niciodată Argeșul în toată istoria sa. Ne alăturăm celor care îl poartă în rugăciuni și laolaltă cu preoții, monahi și mireni, rostim urarea tradițională: „La mulți ani, Părinte Calinic! Om al Providenței în „România de la Argeș” cum numea Nicolae Iorga spațiul în care trăim, prin voia lui Dumnezeu.

Eduard TOMAZIU

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio