Precipitaţiile abundente de marţi după-amiază au creat probleme nu doar la Curtea de Argeş, unde două străzi au fost acoperite de mâl şi de apă, ci şi în alte localităţi din judeţ.
Astfel, o viitură formată în urma ploilor torenţiale a dus la surparea unei părţi din drumul judeţean care face legătura între comunele Băbana şi Cocu prin satul Richiţele. Cantitatea de apă provenită din precipitaţii a fost atât de mare, încât nu a mai putut fi preluată de tuburile unui pod. Aşa se face că apa a dat pe dinafară, cum se zice, adică a trecut peste tuburi spălând şi pietrişul, şi pământul care le acopereau. Mai mult, s-a produs şi o alunecare de teren, astfel încât la această dată drumul este închis circulaţiei rutiere.
Informat despre cele întâmplate, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a mers, în cursul zilei de ieri, împreună cu vicepreşedintele Simona Brătulescu, cu Gheorghe Ţucă, primarul comunei Cocu, şi cu cei din conducerea Regiei Judeţene de Drumuri Argeş, la faţa locului pentru a stabili măsurile ce trebuie luate de urgenţă. Întrucât în depozitele Regiei există tuburi cu diametrul mai mare decât cele de la podul distrus, care ar putea prelua o cantitate mult mai mare de apă, Dan Manu a cerut ca, până sâmbătă, noile tuburi să fie montate şi drumul redeschis circulaţiei, pentru ca locuitorii din Richiţele să nu fie izolaţi şi în localitate să poată ajunge echipaje de intervenţie în caz că apare o situaţie de urgenţă.
Val. NICOLAU
2 Comentarii
haiducu
Acela este o improvizatie de pod veche de peste 20 ani.Ma surprinde cum au ajuns acolo primarul ales in al 5 -lea mandat,el care afirma de fiecare data ca este treaba exclusiva a c.j.
Drumul ecela este un calvar,cred ca v-ati convins,considerat al nimanui(intre Babana si Rachitele).
Oricum,drumurile sunt deplorabile in toata zona.
haiducu
Astazi am „circulat” pe traseul Pitesi-Babana-Rachitele.Este o incantare acest traseu!Scuze!O bataie de joc la adresa locuitorilor acestor localitati.
Daca se va asterne uitarea peste vizita dl.Manu,inseamna ca totul este inutil si ipocritic.Rog sa reveniti in zona,dar sa continuati traseul si sa va bestemati zilele si sa injurati pe masura!
Acesta este un comentariu ptr.un cotidian de atitudine,urmand sa ne continuam protestul si indignarea pe cai legale adresate autoritatilor competente.