Afurisită treabă! Dacă lucrurile mai continuă așa și-mi tot dispar prietenii, cunoscuții, o să ajung să scriu doar cursive îndoliate. Căci, iată, nici nu l-a înghițit bine pământul pe dragul de actor Emilian Cortea, că s-a grăbit să plece în lumea de dincolo și Dan Valentin Fătuloiu. Subit! Inima, bat-o vina, de a cărei suferință se pare că n-a bănuit-o. Nici el, nici familia, de vreme ce recent a dansat și s-au bucurat de nunta băiatului. Cum altfel!…

Ne cunoscusem, tânăr jurnalist fiind, demarând o anchetă cu Poliția, să vedem dacă se mai fură benzină. De unde? Păi, de la pompă! Așa am ajuns să facem, pe sărite, cubajul la câteva stații Peco din județ. M-a uimit atunci priceperea și viteza de calcul a polițistului, profesie despre care nu aveam cea mai bună părere. Mă rog, funcționar public care uza mai îndrăzneț decât alții de viață. Aveam motivele mele, dar cât de mult mi-au schimbat-o doi – trei oameni, unul fiind chiar Dan Fătuloiu. Nu știu dacă m-a găsit și el simpatic pe mine, l-am mai vizitat și când era „mare”, general, la Capitală, fiindcă mie mi-a plăcut dezinvoltura cu care se mișca în meserie și-n civile, atent cu fiecare om din jur, chiar și cu cei certați cu legea.

Era catalogat ca fiind „băiat bun”, inteligent și cu reacții firești, fie că era vorba de a stăpâni tehnica de descifrare a gândurilor încâlcite, fie de a-și stimula colegii la vreo treabă mai mult sau mai puțin obișnuită. Era franc, tranșat și, dacă devenea cazul, exigent de ferm. Așa a tranșat și povestea cu mita în care a fost implicat „grație” lui Cătălin Chelu pe care-l țin minte dintr-o scenă „furnizată” de un prieten, martor la tărășenie. Pusese ochii, Chelu, pe o firmă din Curtea de Argeș, ale cărei conturi le-a golit de urgență. Într-ale sale! Prevenitor, prietenul meu, membru în consiliul de administrație, l-a avertizat că asta înseamnă „curată pușcărie”. La care răspunsul a fost simptomatic pentru cum se făcea privatizarea atunci: „da, și ce-i cu asta, fac două – trei luni pârnaie, dar rămân cu banii!”.
N-a rămas, săracul, fiindcă moartea nu alege. Mai degrabă culege, având propriile-i criterii pe care nu le știm noi. Noi, vorba lui Nichifor Crainic, ne chinuim să așezăm la locul lor punctele cardinale în haosul vieții noastre. Când putem și când moartea nu ne dă ocol.

Dar, uite că o face, fără să țină cont că, după socoteala noastră, ne-a venit sau nu ne-a venit sorocul. După socotelile mai tuturor, nu-i venise nici lui Dan Fătuloiu, om în toată puterea cuvântului, care, grație hărniciei și tenacității sale, urcase treaptă cu treaptă la cârma treburilor de șef al polițiilor din Dâmbovița și Argeș, apoi din București, de combatere a crimei organizate și a drogurilor, de atașat al afacerilor interne pentru America, în fine, ad interim la Milano, asimilat cu rangul de ministru, și apoi, acasă la Topoloveni, unde ar fi trebuit să se bucure în tihnă de o pensie binemeritată. Căci era vital, gentilom cu aspirații de halterofil, dăruit cu o corporalitate viguroasă pe care i-am admirat-o punând-o și pe seama antrenamentului impus sever de profesia asumată. Cu atașament și convingere! Cu înțelegerea deplină a lucrurilor. Ba, chiar cu strălucire!

La urma urmei, ce mă ține la un loc cu Emilian Cortea, cu Dan Fătuloiu, cu Nicolae Berechet și mulți alții, unii aici, alții dincolo – dacă o fi un Dincolo! – ce altceva decât amintirile de o viață? Trăită, pe calea rațiunii, iar la unii și murită. Cum a trăit și a murit ca un vrednic de amintire chestorul care a fost Dan Valentin Fătuloiu, fie-i veșnică amintirea! Lui și tuturor celor ce, prin nu știu ce minune – vorba lui Cioran care-l admira de o viață pe Țuțea: „Ești un amestec de Don Quijote și Dumnezeu” – fac mai mult sau mai puțin umbră pământului. După care vine tragedia ori bucuria. Căci, la Dan Fătuloiu, a fost o moarte pe potriva vieții dinainte ei, doar că prea devreme!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio