O turistă din București a aflat cât costă să hrănești ursul în Argeș.
Ieri, 13 iulie a.c., jandarmii din cadrul Postului Montan Arefu au constatat, în apropierea barajului Vidraru, prezența unui urs, dar și a unei turiste care hrănea animalul, din autoturismul personal.
Animalul sălbatic a fost îndepărtat în mediul natural, iar femeia din municipiul București, în vârstă de 35 de ani, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei pentru ’’hrănirea animalelor sălbatice de către orice persoană fizică, cu excepția celor care au calitatea de administrator al fondului cinegetic’’ conform art. 5 lit. t., din HCL Arefu nr. 21/2020.
Jandarmeria Argeș recomandă turiștilor care tranzitează sau campează în zonele frecventate de animale sălbatice să evite contactul cu acestea și, având în vedere faptul că sunt imprevizibile, să nu le hrănească si să nu se apropie pentru a le fotografia.
Peste 100 de apeluri 112 care anunțau prezența urșilor în zonele populate au fost preluate de Jandarmeria Argeș de la începutul acestui an și până în prezent.