S-a remarcat pe scenă în mari festivaluri şi concursuri specifice vârstei ei. A încântat publicul. A impresionat juriile şi a luat în tolbă trofeele. În spatele succeselor sale răsunătoare pe plan artistic se află…credinţa. Straşnică şi adevărată în puterea Celui Preînalt căruia îi pregăteşte acum…pricesne şi colinde!
Darul lui Dumnezeu
Ce dar poate fi mai mare pentru părinţi decât un copil bun, cuminte, frumos, talentat şi cu un viitor care se întrezăreşte luminos precum un răsărit de soare? Darul de la divinitatea poartă un nume de sfântă împărăterasă: Elena. Şi Diana Nedelcu. Celor care nu sunt pasionaţi de muzica uşoară, de arta modelingului sau de instrumentele muzicale, numele nu spune nimic. Doar cunoscătorilor. Celor cu urche fină şi văz dezvoltat, antrenat în săli de spectacole. Acolo fata excelează. Fie că joacă teatru în cadrul unei trupe independente, fie că dansează ori prezintă moda. Sau cântă la flaut. Ori cu vocea. Iată câteva dintre succesele pe care le-a obţinut până la această vârstă: în Italia marele trofeu la Festivalul „Talenti del Mondo” desfăşurat la Torino. Premiul I la Bucureşti al Federaţiei „Artă, Muzică şi Sport”. Premiul special „Alegria”, la un festival desfăşurat la Constanţa. Ultimul concurs la care a participat a fost tot un triumf. La „Top 10 Kids Mangalia” Elena a obţinut trofeul suprem: „Armonia”! Desigur, munceşte enorm pentru fiecare concurs la care se înscrie şi trofeele, cupele, diplomele obţinute îi încununează eforturile. De unde are talentul şi atâtea aptitudini artistice? Crede că o moşteneşte pe iubita ei bunică, mare pasionată de muzică. În rest…”de la Dumnezeu în care cred şi căruia mă rog!” mărturiseşte fata ca-n faţa scaunului de spovedanie.
Mândria Liceului de Artă
Elena Diana Nedelcu este în clasa a XII-a a Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti, la Secţia Flaut. Ce instituţie de învăţământ nu şi-ar dori o elevă care să o reprezinte prin ţară şi străinătate? O mândrie pentru dascălii ei de aici. Si nu doar pentru liceu, ci pentru toţi cei care au contribuit şi o fac în continuare pentru ca acest nestemat de fată să capete strălucrirea unui diamant. Iată numele celor care şi-au pus amprenta asupra formării ei: cu Adrian Runceanu studiază flautul, canto cu faimosul Constantin Nica de la Teatrul Al. Davila din Piteşti, teatru învaţă cu Robert Chelmuş de la Centrul Cultural şi mai ales cu distinsa doamnă a dramaturgiei româneşti, Luminiţa Borta! De altfel, aceasta i-a şi dat şansa Elenei de a juca într-un spectacol „Casting la Clubul de Comedie” pus în scenă de teatrul privat al actriţei. Tânăra a impresionat şi atunci publicul şi a fost răsplătită cu ropote de aplauze, iar colaborarea dintre ea și marea actriță va continua. În privinţa artei teatrale, are un idol: Carmen Tănase! Iar în muzică, altul: regretata Mihaela Runceanu!
Cu picioarele pe pământ
Tânăra este pe cât de faimoasă pe plan artistic, la categoria ei de vârstă, pe atât de modestă. Are la activ numeroase apariţii la televiziuni locale şi naţionale și numeroși urmăritori pe rețelele de socializare. Piteştenilor le este cunoscută şi din spectacole la care a participat, pe scena Centrului Cultural Judeţean unde a fost invitată. Totuşi lumina reflactoarelor, strălucirea scenei încărcate de decoruri poleite, aplauzele, numărul mereu crescând al fanilor, dovezile de admiraţie ale celor care cuceriţi de prestaţia ei artistică, toate astea nu i-au luat minţile. Extrem de echilibrată, fata rămâne cu picioarele pe pământ şi recunoaşte, cu înţelepciunea unui om mare, că mai are mult până departe, iar secretul reuşitelor va fi munca. În ciuda evoluţiei remarcabile în lumea muzicii, a teatrului şi modelingului, în care şi-a făcut deja un nume, Elena Diana Nedelcu îşi doreşte ca profesia de bază să fie cea de poliţist! Iar abilităţile artistice să rămână la nivel de pasiune. Însă uimitor este răspunsul tinerei: „La Dumnezeu e totul! Dacă El mă conduce pe acel drum, acolo voi fi”.
Pregătește colinde
Nu sunt vorbe în vânt. Fata cu nume de sfântă împărăteasă îşi pune glasul şi în slujba Lui. Doar Creatorul a tot şi a toate i-a dăruit-o, cum să nu îi cânte pricesne şi colinde? A uimit preoţii şi credincioşii aflaţi în biserica Sf. Vineri din Pitești, în Ajunul Crăciunului. În prezent, pe lângă toată pregătirea pe care o face cu profesorii pomeniţi mai sus, în domeniile variate pe care le-am menționat, Elena Diana Nedelcu își face timp şi pentru cele sfinte. Merge la biserică. Stă la Sf. Liturghie. Se roagă tainic după săvârşirea ei, la icoana celei care o ocroteşte. Dacă preoții îi solicită, cântă pricesne. Adică, rugăciunea de la împărtășanie. Iar la iarnă, va vesti Naşterea Domnului, singură sau în cor, în Casa lui Dumnezeu. Punându-şi vocea întru slujirea Lui, prin muzica sacră, fata îi dă Regelui Universului, ce i se cuvine, slavă!