În această perioadă, o talentată jucătoare de tenis din Piteşti se află printre participanţii unei noi ediţii a prestigiosului turneu „Les Petits As”, o competiţie considerată un adevărat Campionat Mondial pentru jucătorii de până în 14 ani. Este vorba despre Briana Spătaru (13 ani şi jumătate), sportivă pregătită de Radu Barbu, Mihăiţă Măru şi Lucian Ştefan (preparator fizic).
Întrecerea adună în fiecare an pe cei mai buni tineri jucători de tenis de pe pământ. De la prima ediţie, care a avut loc în 1983, turneul i-a întâmpinat pe cei mai mari campioni ai lumii tenisului: Michael Chang, Rafa Nadal, Roger Federer, Novak Djokovic, Andy Murray, Justine Henin, Kim Clijsters şi Martina Hingis.
De-a lungul anilor, printre câştigătorii celebrei competiţii s-au numărat şi doi români, Răzvan Sabău, în 1991, şi Jaqueline Adina Cristian, în 2012.
De la 4 ani cu racheta în mână
Povestea Brianei Spătaru, o tânără extrem de talentată, a început în urmă cu mulţi ani. Părinţii micuţei i-au descoperit vocaţia pentru tenis la numai 4 ani şi jumătate, o vârstă la care fetiţele leagănă păpuşile Barbie. Pentru Briana lucrurile au stat cu totul altfel. Copilăria ei s-a consumat pe terenul de tenis cu racheta în mână, iar eforturile şi sacrificiile i-au fost răsplătite înzecit.
Antrenorul Pandele Ghinescu, profesor la LPS Piteşti, este cel care a descoperit-o, punându-i prima dată racheta de tenis în mână.
Ascensiunea în tenis a Brianei Spătaru a fost fulminantă. La 7 ani a participat la primul turneu din viaţa ei şi a reuşit să termine pe locul 3, în condiţiile în care a jucat contra unor sportive cu trei ani mai mari decât ea. Au urmat apoi şase trofee consecutive şi medalii fără număr. Însă în spatele acestor succese stau zeci, chiar sute de ore de antrenament. La ora actuală, Briana Spătaru este o sportivă care a confirmat aşteptările, a câştigat nenumărate turnee, fiind un nume despre care vom mai auzi cu siguranţă.