Vă mai amintiţi cum venea primăvara pe vremea lui Vasile Alecsandri? Cu boi plăvani şi o jună Rodică.

Purtând cofiţa cu apă rece bună să potolească setea junilor semănători. Iată versurile din pastelul care atestă venirea vremii pusului în pământ: „Pe câmpia însorită ies Românii cu-a lor pluguri,/ Boi plăvani, în câte patru…”

Azi de pe câmpuri au cam dispărut boii. Ici şi colo mai dai peste câte o mârţoagă de cal, opintindu-se la un plug antic.

Agricultura a fost luată în primire de utilaje moderne, capitaliste, menite să-i smulgă pământului şi ultima snagă.

Juna Rodică nu mai iese nici ea pe haturi, s-a mutat pe strada mare, iţindu-şi blugii jerpeliţi, c-aşa-i moda. Flăcăii îi ţin isonul la fluierat şi la… înjurat.

Na, că m-a luat şi pe mine valul şi nu mai văd lumea decât în negru. Da’ nu-i mereu aşa! La Piteşti, de pildă, spre sfârşitul săptămânii trecute, au luat foc străzile şi trotuarele din centru. Le-au incendiat florile.

Lalelele, mai ales, acompaniate, ca-ntr-o cavalcadă, de crini, frezii, tuberoze, irişi, caprifoi, dumitriţe, garofiţe, iasomii, orhidee, verbine, dalii, mixandre, azalee, gardenii, petunii etc, care se rostogolesc peste noi cu ameţitoare arome şi culori.

Beţie curată, nu alta! Parcă au coborât pentru câteva zile din tablourile lui Luchian şi se hârjonesc făcând plăcerea fluturilor şi albinelor, tuturor efemeridelor de primăvară.

Dacă nu mă înşel eu, japonezii cred că a mirosi este totuna cu a asculta, nu?

Îmbătat de arome şi parfumuri sublime, ireale, fantastice, închid ochii şi-n memorie îmi apar june ţigănci cu cireşe la urechi, ispitindu-mă cu jerbe de garoafe roşii ca sângele.

Nu mai văd nici gropile din asfalt, nici maidanele pline cu gunoi de la periferia oraşului meu drag, nici chiar plombele – de neconceput arhitectural! – care au invadat după ’89 spaţiul urban.

Două, dacă nu chiar trei dintre cele cinci simţuri sunt cotropite de „Simfonia lalelelor”, o iniţiativă de pe vremea ailaltă care, slavă Domnului că n-a fost terminată şi ea, cum s-a întâmplat cu majoritatea combinatelor şi fabricilor născute în socialism.

Pentru asta mă gândesc că merită câte un buchet de flori şi cel care a avut ideea „Simfoniei”, dr. ing. Ilarie Isac, şi foştii primari Valerică Nicolescu şi Tudor Pendiuc, şi arhitectul peisagist Gheorghe Pacea. Ba, chiar şi actualul primar Cornel Ionică, decis, cum se vede, să preia de la foştii edili ce-i bun, continuând şi dezvoltând la cote noi, moderne, ceea ce a devenit o tradiţie şi un simbol pentru Piteşti.

Pentru că, altminteri, s-a instaurat la noi o furie de terminator căreia, odată şi odată, tot va trebui să avem înţelepciunea să-i punem capăt.

Ce văd în centrul municipiului mă bucură, mă lumină şi mă inspiră. O „Simfonie” ca o reverie. Visez cu ochii deschişi. Păi, dacă putem să organizăm o aşa mândreţe de „simfonie” la mijlocul primăverii, de ce n-am putea face să înflorească şi-n cartiere iniţiative menite să le confere acestora mai multă personalitate?

Iată, un antreprenor promite să investească într-un pasaj aerian la Prundu, unde circulaţia este infernală, ca mai peste tot.

Asta îmi dă curaj să reiau ideea propusă primăriei de a crea, de jur-împrejurul oraşului, o pistă pentru biciclete, în paralel cu amenajarea bretelei de vest a Piteştiului.

Apoi, ideea înfiinţării unei grădini botanice, sugerată de dl. Ilarie Isac, n-ar trebui să ne indispună, ci, dimpotrivă, să-şi găsescă adepţi nu doar la Primărie, ci chiar şi la Consiliul Judeţean.

La Piteşti, în întreg judeţul, Frumosul, care ne-a desfătat şi regalat zilele acestea cu asupra de măsură, ar trebuit să fie însoţit de Bine şi Adevăr.

Ar trebui să-şi facă loc tot mai mult în viaţa noastră – acasă, pe stradă, la serviciu, în instituţii – firescul, puritatea, autenticul, rafinamentul, civilitatea, sinceritea, adevărul. N-avem timp şi nici bani să ne extaziem în faţa marilor opere păşind pragul muzeelor, al galeriilor de artă.

De ce nu le-am planta în spaţiul public? Să înflorească aşa cum înfloreşte în fiecare primăvară „Simfonia lalelelor”.

Distribuie pe Facebook