Pe adresa policlinicii în care profesez din 1991 a sosit o scrisoare pentru mine. Nu anonimă, ci semnată de o distinsă şi cultivată doamnă. M-a bucurat cu atât mai mult cu cât traversăm o perioadă tulbure şi tristă din istoria acestei ţări ajunse la o răspântie de drumuri, neştiind încotro să o ia.
Au crescut la cote patologice violenţa, nesiguranţa legată de viaţa personală, discordia, ura, invidia, manipularea prin ziare şi televiziuni, prostul-gust sau vocaţia acestui neam de a distruge şi a fura bunurile altora.
Redăm cu ghilimelele de rigoare câteva fraze din această scrisoare. „Domnule doctor, după volumul «Tranziţia spre nimic» şi o viroză rebelă, chiar dacă n-am avut parte de zăpezile de altădată, am citit «Limbita şi tovalita». Am pătruns într-o lume nebună, nebună, nebună, în al cărei centru pare a se fi înstăpânit fascinanta noastră Românie. Un regal de lectură într-un regat al derizoriului. Fiind tablete săptămânale, inevitabil referirile la persoane «meliţate» public revin ca într-o nouă «comedie umană» cu numele lor cu tot în te miri ce contexte şi eu, cititorul, parcă nu le-aş mai vrea invadându-mi «retina» raţiunii.
Foarte interesantă «prezenţa» naratorului, garant al autenticităţii frânturilor de viaţă, ca tot atâtea reduceri la absurd ale unor existenţe umane vag raţionale, pentru care pielea încearcă în zadar să le dea înveliş, ciuruită de toate cancerele tranziţiei omeneşti dinspre nimic înspre niciunde.
Foarte bogat «insectarul» de gângănii umane cu minte puţină şi chircită de toate relele. Cabinetul vă este parcă mai degrabă «amvon» decât «scaner» de suflete. Mulţumesc! Am parte de fineţuri literare extra.
Cu alese gânduri (bune toate!)”.
Un Comentariu
Anonim
Doamna este la vremea regretelor, cu suspine și crinoline, cred. Domnișoara Aurica a marelui Eugen Barbu? (sigur, dlui doctor, cam elitist, nu-i place).