Un cumpărător al activelor Oltchim va putea prelua cel mult jumătate dintre angajaţii societăţii, iar pentru fiecare salariat care va fi preluat i se va calcula un bonus de 5.000 euro, conform planului de reorganizare modificat al companiei, aprobat în şedinţa Adunării Creditorilor din 6 martie, transmis Bursei de Valori Bucureşti. Documentul specifică faptul că nu există obligaţia preluării salariaţilor împreună cu activele. Reangajarea salariaţilor nu reprezintă o condiţionare a investitorilor în vederea cumpărării pachetelor de active, dar există probabilitatea ca unii dintre aceştia să dorească să preia salariaţi. Activele Oltchim vor fi oferite spre vânzare grupate în 9 pachete: Uzinele clor – alkali, Uzina oxo-alcooli, Uzinele propilen-oxid şi polioli, servicii site, vagoane cale ferată, Procesare PVC, Uzina petrochimică, VCM/PVC Râmnicu Vâlcea, Uzina petrochimică – Bradu-Piteşti, Uzina Anhidrida Ftalică – Rm Vâlcea. Valoarea totală de piaţă a celor nouă pachete de active este de 293,728 milioane euro, iar preţul de pornire a vânzării va fi de 307 milioane euro. Activele neesenţiale sunt grupate în pachetul de active nr 10, participanţii la procesul de vânzare putând oferta inclusiv pentru active individuale, aferente acestui pachet, care vor fi vândute prin licitaţie publică cu strigare.
Claudiu DIŢA