…Că dacă n-ar fi speranța ce ne-am face! Săptămâna trecută m-au purtat pașii la Moliviș. Vorba vine pașii, că, de fapt, am fost cu mașina. Am urcat aici nu dinspre Transfăgărășan, ca de obicei, ci dinspre Poienile Vâlsanului, pe cureaua îngustă de asfalt care se termină aproape de vârf. Acolo unde ar fi trebuit să fie pârtia de schi. Doamne, cât s-a bătut toba pe tema asta, începând din 2008! Aproape că n-a fost politician care să nu se laude că va termina pârtia. Începută la inițiativa Consiliului Județean Argeș și continuată cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Moliviș, constituită din trei comune: Arefu, Brăduleț și Cicănești. Care comune, ulterior, s-au trezit îngropate în datorii și procese.
Ce istorie nefastă are și locul ăsta, ca să nu mai vorbesc de oameni! Unii inimoși, dornici să ne alegem cu o stațiune de schi la standarde europene, alții cu adevărat demoni, lacomi ori neisprăviți. La Moliviș am urcat prima dată cu un ARO, pe un drum forestier, în miezul iernii. Cu vreo 40 de ani în urmă. Grozavă mașină ARO-ul nostru! A urcat gâfâind prin zăpadă, dar ne-a dus – îl însoțeam pe Ciocârdel, fostul director de la Îmbunătățiri funciare – până pe platoul care trebuia desecat și transformat în pășune. N-a durat un an să fie executate lucrările ordonate de primul secretar.
Altfel s-au întâmplat lucrurile în era noastră capitalistă. După ce au demarat zgomotos lucrările pentru pârtie, am fost aici de mai multe ori. Scriind, la început, entuziasmat, apoi dezamăgit, tot mai dezamăgit, de felul în care se derula concret proiectul. Estimat să coste 73,5 milioane lei, din care UE ne susținea cu 25,3 milioane lei. Și am pierdut acești bani europeni, dar la fel de grav este că au fost furați și ceilalți, ai noștri, ai românilor. Rezultatul, azi, după ce au trecut 13 ani ‒ în loc de o pârtie modernă, ne-am ales cu praful de pe tobă. Și cu anchete făcute de DNA, care caută vinovații, responsabilii de jaf și de eșec.
Cum arată locul ăsta acum? Ca o ruină și, totodată, ca o rană, făcută pământului, dar și sufletului nostru care încă mai credea în politiceni. Desigur, în unii dintre ei. Pământul, supărat și el de indiferența și răutatea celor care îl răniseră în zadar, a luat-o la vale. Mai întâi în zona vârfului, până unde fusese construit un drum provizoriu, ca să urce buldozerele, apoi și cel nou construit, cu gabioane, podețe, șanțuri betonate ș.a.m.d. Dacă n-aș ști ce urma să fie construit aici, acum nici măcar n-aș mai ghici despre ce este vorba. Așa de tare a fost măcinată pârtia asta de natură și de scandaluri, de ploi și zăpezi, de indiferență, de jafuri. Da, este adevărat, n-au fost jefuite echipamentele și instalațiile aferente pârtiei, dar au ruginit în curtea unui sătean din Căpățâneni. Conductele ajunse aproape de pârtie au ruginit și ele. Ruină și rugină, răni care nu știu dacă se vor vindeca vreodată! Răni generate de oameni neisprăviți, buni de nimic. Numele lui C-tin Brezan, manager de proiect, al lui Pavel Bârlă, președinte de asociație, ne mai spun ceva? Dar al președinților de Consiliu Județean ‒ Florin Tecău, Dan Manu ‒ care s-au angajat să relanseze lucrările de aici, ca să nu pierdem bani? Măcar ceilalți doi ‒ Em. Soare și Em. Mateescu ‒ nici n-au mai vrut să se implice.
Dar, cum se spune, speranța nu moare niciodată. Am tot auzit promisiuni din partea unor „terminatori” care au plesnit din degete și din gură, dar n-au făcut nimic, n-au terminat nimic. Mă uit acum atent în gura d-lui Adrian Miuțescu, la comunicatul transmis presei că va fi deblocat dosarul pârtiei de schi Ghițu – Moliviș, că anul trecut s-au luat toate avizele – de la ministerele Dezvoltării, Economiei, Finanțelor – cu excepția celui al Justiției. Ajutat de prim-ministrul Orban. Să-l cred, să nu-l cred, că-s pățit? Am un argument care mă îndeamnă totuși să-l creditez. Am pus-o chiar de un pariu cu Domnia Sa și anume că, la finalul construcției, vom bea o bere la Sibiu mergând pe autostradă. În memoria inginerului Aurel Ilea, liberal convins, care-și dorea atâta autostrada.
La autostradă, iată, au început lucrările dinspre Sibiu și ar fi început și dinspre Curtea de Argeș, dacă nu s-ar fi ivit o contestație. Păi, zic eu, asta este o treabă, de ce nu s-ar întâmpla la fel cu prăpăditul ăsta de Moliviș? Adică, hai să reluăm lucrările! Dacă va fi așa, vom trăi și vom vedea. Poate, la final, apucăm să ciocnim și aici o bere. Evident, nu în cinstea lui C-tin Brezan sau a lui Pavel Bârlă, care și-au dat demisia când au văzut că treaba e groasă rău. Da, a fost și e groasă, iar cineva – cred eu, impresionat de cum arată, desfigurat, Molivișul – trebuie să răspundă și de eșecul ăsta răsunător! Că probabil și din acest motiv e nevoie de avizul Ministerului Justiției. Pe care cine știe cât o să-l așteptăm?! Până una-alta, ne mângâiem cu speranța. Care moare ultima, nu?
