Când merg prin Piteşti cu diverse treburi, nu pot să nu observ că…
– în Nord, oraşul arată ca după bombardament; din marea industrie a rămas doar platforma Grupului Industrial Componente şi Lisa; în rest, ne-au năpădit hipermarketurile, terenurile cu demolări şi benzinăriile;
– în Sud, mastodontul Arpechim zace aşteptându-şi sfârşitul. De formă sau nu, trebuie să spunem că atunci când a fost decisă privatizarea Petrom, doar PRM – care şi el e în agonie acum – s-a opus în Parlament. Toţi ceilalţi au votat într-o veselie!
– casele frumoase şi vechi ale Piteştiului sunt de două categorii: unele dărăpănate, căci proprietarii fie nu au bani să le întreţină, fie nu vor; fie au devenit localuri mai mult sau mai puţin dubioase;
– centrul este plin de farmacii, firme de telefonie mobilă şi case de pariuri;
– în cartiere, parcările sunt pline de maşini, iar terenurile de sport lipsesc;
– copiii merg la şcoală cocoşaţi din două motive: stau cu ochii în telefoane şi cu spatele încovoiat de ghiozdane pline cu manuale şi mai ales cu auxiliare;
– râul Argeş curge lin, cum o face de veacuri, dar este colmatat, iar malurile îi sunt pline de gunoaie;
– lucrătorii Salpitflor dau cu mătura, dar pe străzi şi în parcuri sunt fel de fel de indivizi care fac mizerie;
– unităţile bancare sunt pline; nu să mai depună cineva vreun leu, căci dobânzile sunt de mizerie, ci să se împrumute şi să plătească rate în contul unor servicii asigurate cu precădere de firme din străinătate;
– magazinele au de toate: marfă second-hand, inclusiv alimente aduse mai ales din afară;
– unitatea socială a dispărut; fiecare e pentru el. Ştim, Brătienii au mizat pe formula „prin noi înşine”. Dar au spus „noi”, nu „eu”…
– dacă merg cu autobuzul, risc să fiu buzunărit de chivuţe pentru care parcă nu există leac. Aşa că voi circula mai mult pe jos…
Claudiu DIŢA
