Într-o vreme când în societatea noastră vrajba dintre români este la paroxism, iar oamenii au devenit lupi pentru semenii lor, când auzi o poveste precum cea care urmează te închini, spunându-ți: Doamne, o picătură de omenie într-un ocean de dușmănie!
Am o pacientă care, în urmă cu trei ani, după un puternic șoc emoțional, a făcut o stare depresivă, urmată de căderea masivă a părului. Soțul ei, șofer profesionist pe un tir, era la vârsta de 44 de ani un bărbat căruia nimeni nu avea ce să-i reproșeze: om de caracter, familist model, fără vicii și cu credință în Dumnezeu, așa cum erau și părinții lui. Patronul firmei la care era angajat avea filiale în Argeș, dar și în alte mari orașe din țară. La un moment dat i-a contactat pe toți șoferii, rugându-i să contribuie cu cât îi lasă inima pentru un arădean în vârstă de 29 de ani, tot șofer, diagnosticat cu cancer hepatic.
Atunci, fără să îl cunoască, fără să îi fie rudă sau prieten, soțul pacientei mele a făcut un gest incredibil, dar adevărat: s-a oferit să-i cedeze nefericitului ale cărui zile de viață erau numărate o parte din ficatul său! Dumnezeu, soarta și hazardul au vrut ca ei să fie compatibili. În urmă cu trei ani, la Spitalul Fundeni, marele chirurg, profesorul Irinel Popescu i-a prelevat donatorului lobul stâng al ficatului și i l-a transplantat celui lovit de necaz. Totul s-a terminat cu bine. Deși s-a încercat în fel și chip să i se ofere recompense de orice natură, donatorul a refuzat, răspunzând ferm: „Nu! Am făcut o faptă pe care Cel de Sus a văzut-o. Mai mult nu am nevoie!”
Este acum mai credincios decât a fost încă din copilărie. Postoperator a stat trei luni în spital pentru că a făcut complicații ce au necesitat alte intervenții chirurgicale. La revenirea acasă, refăcut și apt de muncă, timp de șapte zile la rând, șapte preoți i-au făcut masluri și l-au uns cu mir. Cel care fără acest transplant salvator n-ar fi avut nicio șansă de a trăi s-a căsătorit recent.
Într-o vreme când în societatea noastră vrajba dintre români este la paroxism, iar oamenii au devenit lupi pentru semenii lor, când auzi o poveste precum cea care urmează te închini, spunându-ți: Doamne, o picătură de omenie într-un ocean de dușmănie!
Am o pacientă care, în urmă cu trei ani, după un puternic șoc emoțional, a făcut o stare depresivă, urmată de căderea masivă a părului. Soțul ei, șofer profesionist pe un tir, era la vârsta de 44 de ani un bărbat căruia nimeni nu avea ce să-i reproșeze: om de caracter, familist model, fără vicii și cu credință în Dumnezeu, așa cum erau și părinții lui. Patronul firmei la care era angajat avea filiale în Argeș, dar și în alte mari orașe din țară. La un moment dat i-a contactat pe toți șoferii, rugându-i să contribuie cu cât îi lasă inima pentru un arădean în vârstă de 29 de ani, tot șofer, diagnosticat cu cancer hepatic.
Atunci, fără să îl cunoască, fără să îi fie rudă sau prieten, soțul pacientei mele a făcut un gest incredibil, dar adevărat: s-a oferit să-i cedeze nefericitului ale cărui zile de viață erau numărate o parte din ficatul său! Dumnezeu, soarta și hazardul au vrut ca ei să fie compatibili. În urmă cu trei ani, la Spitalul Fundeni, marele chirurg, profesorul Irinel Popescu i-a prelevat donatorului lobul stâng al ficatului și i l-a transplantat celui lovit de necaz. Totul s-a terminat cu bine. Deși s-a încercat în fel și chip să i se ofere recompense de orice natură, donatorul a refuzat, răspunzând ferm: „Nu! Am făcut o faptă pe care Cel de Sus a văzut-o. Mai mult nu am nevoie!”
Este acum mai credincios decât a fost încă din copilărie. Postoperator a stat trei luni în spital pentru că a făcut complicații ce au necesitat alte intervenții chirurgicale. La revenirea acasă, refăcut și apt de muncă, timp de șapte zile la rând, șapte preoți i-au făcut masluri și l-au uns cu mir. Cel care fără acest transplant salvator n-ar fi avut nicio șansă de a trăi s-a căsătorit recent.
