O parte din uzina Dacia Mioveni, cumpărată de o firmă din China.
Fabrica de motoare și cutii de viteze a Dacia va fi separată de producție, iar 40% dintre acțiuni vor fi vândute chinezilor de la Geely, Renault urmând să dețină tot 40%, iar Saudi Aramco 20%.
Producția de autovehicule va rămâne în continuare în posesia grupului francez. „Este vorba doar de partea de motoare termice, nu și producția de mașini. Aceasta rămâne ca și până acum, în proprietatea Renault”, au spus surse apropiate discuțiilor pentru Libertatea.
Vânzările grupului Renault au scăzut cu 1,2% în luna septembrie, până la 85.132 de unităţi, într-un context în care vânzările de automobile marca Renault au scăzut cu 8,7%, însă vânzările de automobile marca Dacia au crescut cu 11,3% până la 37.009 de unităţi. Astfel, avansul luat de Dacia a contrabalansat prăbușirea vânzărilor mărcii franceze.
Pe primele nouă luni ale acestui an, marca Dacia a înregistrat o creştere a vânzărilor de 14,3% în ritm anual, în timp ce majoritatea mărcilor au înregistrat scăderi. Un număr de 321.461 de automobile marca Dacia au fost înmatriculate în Europa în primele nouă luni ale acestui an, devansând înmatriculările unor mărci precum Fiat, Citroen, Opel sau Seat.
Chiar dacă vânzările de automobile în Europa au crescut pentru a doua lună la rând, ele rămân cu mult sub nivelul din 2019, în condiţiile în care constructorii auto se confruntă în continuare cu o serie de probleme precum lipsa de cipuri şi criza energetică.
Agenţia de evaluare S&P Global Mobility a estimat recent că producţia realizată de constructorii europeni de automobile ar putea scădea cu peste un milion de unităţi pe trimestru, începând de la finele acestui an şi până la finele lui 2023, din cauza costurilor mari la energie care vor afecta lanţurile de aprovizionare.
(sursa: adevarul.ro)