Joi a fost predat către constructor amplasamentul unui alt proiect important al Consiliului Județean, cu finanțare europeană. Este vorba despre restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, un proiect în valoare de 16 milioane lei, din care 85% reprezintă fonduri europene, 2% contribuția C.J. Argeș și 13% bani de la bugetul statului. Termenul de execuție – 21 de luni. SC Euras este firma care va face lucrările, aceeași care se ocupă și de restaurarea Cetății Poenari, un alt proiect finanțat din fonduri europene.
Un nou început
„Este a doua oară când ne aflăm la Galeria de Artă. Anul trecut, cam în aceeași perioadă, am predat amplasamentul unei firme care nu a fost serioasă. Din această cauză, am fost nevoiți să reluăm procedurile pentru achiziție și asistență la proiectare. Practic, este un nou început. Sper să fie ultimul. Atrag atenția constructorului că este un proiect foarte important pentru Consiliul Județean, ca și cel de la Cetatea Poenari; să le abordeze cu mare seriozitate! Sunt două proiecte grele și tocmai de aceea rog dirigintele și proiectantul să își ia foarte în serios atribuțiile. Echipa de implementare de la Consiliul Județean va fi aici ori de câte ori este nevoie, pentru că trebuie să ne încadrăm în termene, sunt bani europeni și avem niște grafice de îndeplinit”, a spus vicepreședintele Marius Nicolaescu.
„Lucrările vor începe printr-o serie de evaluări și studii, aș spune chiar expertize, pentru a vedea dacă soluțiile prinse anterior sunt cele corecte și reale, după care se vor stabili soluțiile de intervenție. Este vorba de lucrări ample și de aceea trebuie expertizat tot ce se vede, nu numai partea de fundație, ci toate elemente de construcție și restaurare. Avem lucrări de restaurare în lemn, piatră, metal, pictură”, a precizat Marius Lungescu, reprezentantul firmei Euras
„Galeria de Artă este un monument istoric de importanță națională, înscris în Lista Monumentelor Istorice, de categoria A. Este o clădire datată în 1886 a arhitectului Ioan N. Socolescu. A adăpostit primul sediul al Primăriei Pitești, până în 1970, iar ulterior a fost dată spre administrare Muzeului Județean Argeș. Așteptăm momentul de finalizare a lucrărilor, după care va urma reorganizarea expoziției pentru a putea primi din nou marele public, a spus, la rându-i, Cornel Popescu, manager al Muzeului Județean.