O nouă rundă pentru Pitești Tech City. „Este o prioritate!”
Proiectul Pitești Tech City a ajuns la a patra prezentare. Mihai Coteț, candidatul PNL la primăria Pitești: „Suntem toți împreună în Proiectul Pitești Tech City. Toți decidenții trebuie să lucreze în echipă pentru a implementa acest proiect de dezvoltare metropolitană!”
Platforma Pitești Tech City a avut vineri, 9 februarie, a patra prezentare. Peste 100 de participanți, inclusiv primari argeșeni, au pus întrebări despre beneficiile aduse de Pitești Tech City pentru județul Argeș. Au participat, în calitate de speakeri, consilierul local și candidatul PNL pentru primăria Pitești, Mihai Coteț, candidatul PNL la primăria Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, directorul Muzeului Național „Brătianu” – Vila Florica, Mihai Alexandrescu, și consilierul local PNL Pitești, Sorin Apostoliceanu.
Mihai Coteț, candidatul PNL la primăria municipiului Pitești:
„Când vorbim de implementarea Pitești Tech City, trebuie să fim focusați pe 6 axe. E foarte simplu. Vorbesc de dezvoltare economică, de leadership transparent, de un dialog – atenție – real cu piteștenii, de sport și educație. Vorbesc de protejarea mediului înconjurător și aici știm cu toții situația din Pădurea Trivale. A șasea axă e baza: toți decidenții trebuie să lucreze în echipă pentru a implementa acest proiect de dezvoltare metropolitană. Suntem toți împreună în Proiectul Pitești Tech City. Și o prioritate a mea în cursa pentru primăria Pitești.”
Candidatul PNL a expus punctual și ce va aduce în Pitești proiectul Pitești Tech City.
„Piteștenii vor trăi mult mai bine. Venim cu schimbare pentru seniorii noștri. Introducem zonele albastre în orașul de reședință a Argeșului. Zona albastră se referă la o regiune, un spațiu, un oraș…o localitate în care speranța de viață e la cote înalte. Înseamnă, practic, să trăiești o sută de ani.
Pentru seniori, urmărim și o creștere cu 300% a veniturilor dedicate lor, vrem un spital municipal nou, modern. Prin Pitești Tech City, vom înființa clinici paleative, piețe de gros cu produse locale. Facturile vor fi mai mici! Introducem programe verzi pentru energie sustenabilă. Și, poate cel mai urgent, vom izola termic blocurile piteștenilor.
Pitești Tech City e și despre tineri. Vrem ca saltul economic de bunăstare care a avut loc la Cluj să aibă loc și la Pitești. La Cluj, această platformă a generat 10 mii de locuri de muncă mai bine plătite decât în București. Mai mult, ne propunem să înființăm o zonă de agrement cu complex polivalent și zonă deschisă pentru petreceri, sport și cultură. Pitești Tech City va conecta mediul de afaceri la școli, licee și facultăți! Ne mai propunem să oferim Piteștiului: clinică pediatrică nouă, after-school, soluții de tip creșă, investiții în echipe sportive, stadion – e nevoie de un sistem de sponsorizare a excelenței sportive prin Pitești Tech City. Cu toate acestea în loc, vedem o creștere cu 100 de mii a populației în zonă.”
Cosmin Petrescu, candidatul PNL la primăria Curtea de Argeș a afirmat că „Pitești Tech City e despre Argeș. Nu doar despre Pitești. Curtea de Argeș e exact în zona vizată de saltul de bunăstare și, desigur, avem propriile proiecte de implementat în Orașul Regal. Curtea de Argeș poate și trebuie să devină Sinaia Argeșului. Unde turismul e în floare! Unde vii un weekend cu familia! Istoria Orașului Regal e ceva aproape unic în România. Cu legendele de la noi au crescut majoritatea copiilor din țară. Curtea de Argeș e la o aruncătură de băț de Transfăgărășan. Și acest avantaj extraordinar NU este valorificat de administrația actuală. Știți ce înseamnă, în definitiv, turismul făcut cum trebuie? Un nivel de trai mai bun pentru locuitorii din Curtea de Argeș. Înseamnă afaceri prospere, atragerea de investitori. Pitești Tech City este soluția și în Curtea de Argeș.”
Mihai Alexandrescu, directorul Muzeului Național „Brătianu” – Vila Florica:
„Conceptul lansat de Mihai Coteț – Pitești Tech City – este unul foarte complex, iar sectorul cultural este doar o componentă a acestuia. Am gândit un proiect cultural integrat care propune ca instituții importante de cultură să funcționeze împreună, prin parteneriate, în anumite contexte. Am numit acest concept Pitești Culture City, adică Pitești – Oraș al Culturii. Dacă ne gândim bine, putem extinde totul la nivel județean, aplicând rețetele care funcționează în Vest: circuite culturale, evenimente comune, dinamism cultural. Cultura merge mână în mână cu turismul și, pe lângă faptul că are putere identitară, poate fi, cu investițiile de rigoare, generatoare de venituri.”