Ziarul Argeşul, în colaborare cu Asociaţia „Prietenii Pădurilor” şi Total Racolav vă propunem să luptăm împreună împotriva marelui flagel – plasticul.
În acest sens, iniţiem programul „Stop plasticului!” şi invităm tânăra generaţie să ne fie alături, să colectăm deşeurile şi să luptăm pentru un viitor verde.
Aproape oriunde în ţară am merge găsim produse plastice aruncate aiurea. Este imposibil să renunţăm la produsele din plastic, pentru că prezintă destule avantaje şi ne fac viaţa mai uşoară. Însă putem face toţi câte ceva pentru a afecta cât mai puţin mediul şi, implicit, viaţa noastră şi a generaţiilor următoare.
Ce e de făcut?
- Să reducem consumul, pe cât posibil, şi să achiziţionăm produse gândindu-ne şi la modul în care ne pot afecta viaţa şi mediul după ce nu le mai folosim.
- Să colectăm deşeurile selectiv, uşurând reciclarea.
- Să nu aruncăm gunoaie în locuri nepotrivite şi, foarte important, să descurajăm astfel de acţiuni atunci când suntem martori la ele.
- Să susţinem iniţiativele pozitive când există şi să milităm pentru implementarea la nivel naţional şi local a unor programe eficiente de colectare şi refolosire. Să participăm la acţiuni de curăţire atunci când avem ocazia.
Astfel, vineri, prima acţiune de colectare a materialelor plastice va avea loc în Piteşti, la şcoala Tudor Vladimirescu (structură Şcoala nr. 2 Piteşti).
Asociaţia Prietenii Pădurilor nu este la prima iniţiativă de acest gen în judeţul Argeş. Primele acţiuni au fost demarate în comunele Bălileşti şi Vlădeşti şi au avut un impact formidabil în rândul comunităţilor.
Mesajul este „Să luptăm pentru un viitor verde!”