– Convorbire cu prof. univ. dr. Ioan SÎRBU, candidat PNL Argeş pentru Camera Deputaţilor –
prof. univ. dr. Ioan SÎRBU
– D-le profesor sau d-le general, cum doriţi să vă spun?
– Direct, d-le Sîrbu. E adevărat, titlurile acestea le-am dobândit greu şi ţin la ele, că am fost copil de ţăran şi mi-am dorit mult să ajung cineva, ca mai toţi cei care s-au născut la ţară, dar îmi place comunicarea vie, directă, fără fasoane. Sau, dacă doriţi, spuneţi-mi profesor, că-mi este dragă şi viaţa civilă, nu doar cea militară, unde am performat până într-acolo încât atunci când am fost avansat la gradul de general n-am rezistat ispitei de a da o fugă acasă, la mine în sat, la Gorj, unde mândru m-am plimbat în uniformă militară, alături de părinţii mei. Primul drum pe care l-am făcut a fost împreună cu dânşii la biserica din satul meu, la slujba de duminică. Credeţi că-i vorba de vanitate?
– N-aş zice aşa. Cine nu se bucură de performanţele profesionale, de recunoaşterea publică a meritelor sale? Am fi ipocriţi dacă n-am recunoaşte. În fine, ce vă aduce pe dv. să candidaţi la deputăţie în Argeş? Vă mărturisesc că nici eu, jurnalist, nici mulţi dintre noi, argeşenii, nu privim cu ochi buni un asemenea demers. Am mai avut de a face cu destui „trimişi de la centru” şi nu ne-am prea ales cu ceva de pe urma lor…
– Vă dau dreptate şi vă mărturisesc la rându-mi că, înainte de a răspunde afirmativ acestei propuneri, am stat şi eu la îndoială. Dar cum o să vedeţi, după ce o să aflaţi cam ce fel de om sunt, cum am făcut faţă obstacolelor cu care m-am confruntat, îmi plac provocările. Pentru mine, să mai fac un pas pe drumul pariului meu cu viaţa, să mai cuceresc o culme – că sunt militar, nu! – este un mod de a trăi şi de a mă bucura de viaţă. Ca să nu spun că am dobândit multe succese în cariera mea profesională, iar politica mi se pare a fi o nouă modalitate să fac şi mai bine pentru mine şi pentru cei în mijlocul cărora trăiesc. Că-s din Bucureşti, din Gorj ori din Argeş.
– Revin. De ce Argeş?
– Pentru că mă simt legat şi de acest loc, nu doar geografic, ci şi spiritual. De cum trăiesc, de cum gândesc, de cum reuşesc să facă faţă vieţii tot mai stresante în condiţiile în care concurenţa sănătate – boală este tot mai mare. Am aici mulţi prieteni la care vin. Am aici mulţi studenţi care-mi urmăresc cursurile şi cu care discut despre „problemele” Argeşului, că are destule, nu! Am colegi de facultate cu care sunt în contact, pentru că prieteniile din facultate rămân, dăinuie. Am mulţi foşti studenţi pe care i-am instruit în domeniul Implantologiei orale. Din cele 15 promoţii de studenţi, mulţi dintre ei, actualmente prestigioşi medici, lucrează acum în Argeş. Am foarte mulţi pacienţi din Argeş, iar în tinereţea mea am făcut stagiul de practică medicală la Spitalul Militar Piteşti. Tot atunci m-am îndrăgostit de o argeşeancă. Nu sunt singurul care a păţit-o. Există un antecedent istoric chiar şi cu întemeietorul şcolii de medicină din România, Carol Davila, care s-a îndrăgostit de Ana din Goleşti. I-a devenit soţie şi aşa s-a stabilit aici. Vedeţi ce face dragostea din om! Până şi un francez bogat, de viţă nobilă, n-a rezistat ispitei şi şi-a găsit locul în Argeş.
– Da, e o motivaţie sentimentală… Dar care este gândirea dv. pentru Argeş?
– Ar trebui să facem mai mult, mai ales în domeniul asigurării sănătăţii semenilor noştri, că mare nevoie este de sănătate aici, unde, iată, au murit copii şi adulţi, cu zile, cum se spune. Asta ar fi provocarea pe care o simt, aşa cum a fost aceea în care am luat în primire un spital de rang orăşenesc şi am lăsat în urma mea un spital universitar. Este vorba de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, instituţie pe care am reformat-o şi care m-a consacrat, fiindcă este nava amiral a medicinii româneşti. Am înfiinţat aici cinci clinici universitare, am procurat echipamente moderne puse la lucru de un personal medical cu înaltă pregătire profesională. În fine, sunt multe de spus, să sperăm că vom mai putea sta de vorbă şi-n campanie, fiindcă sunt hotărât, conform stilului meu de muncă, să bat mai ales la uşa acelor oameni care au avut de suferit de pe urma modului defectuos în care se asigură la noi asistenţa medicală, a acelor primari care se rătăcesc prin legislaţia stufoasă şi nu pot accesa bani europeni să modernizeze comunele şi oraşele lor.
– Dacă tot candidaţi pentru liberali, vă asumaţi şi greşelile lor de aici din Argeş, sau doar lucrurile bune?
– Eu, ca medic cu o destul de bogată experienţă managerială, eu ca militar care ştie că nimic nu se poate face fără ordine şi disciplină, fără oameni cu potenţial creativ, profesionişti, îmi asum totul, dacă asta înseamnă să ajungi la ţintă. Şi ţinta noastră, a liberalilor, este, cum era şi deviza Brătienilor, să reuşim „prin noi înşine” să reconstruim din temelii România modernă, europeană. Contează, credeţi, că vin să pun umărul la o reformă legislativă, la o reformă a sistemului medical, aici în Argeş şi nu la Gorj, fiindcă ajung, pe autostradă, mai repede în Argeş, decât în Gorj? Cred că nu contează. Contează, mai degrabă, cred, cu ce experienţă, cu ce argumente vin eu în această bătălie, ce baston port în raniţa mea de candidat PNL pentru Camera Deputaţilor. De soldat ori de mareşal? Ca să ajung general, am pornit de la gradul de soldat, ca să ajung profesor universitar doctor am pornit de la firul ierbii, unde am păzit oile şi vacile, ca să reuşesc să fiu avansat în postul de şef al tuturor spitalelor militare din ţară, să fac reforma sistemului, să găsesc soluţii, să înving opacitatea unora din sistem, să-i antrenez pe alţii, să dinamizez atmosfera, a trebuit să urc treaptă cu treaptă de la subofiţer sanitar, la medic, şef de secţie şi, în ultimă instanţă, la cel de comandant al prestigioasei instituţii sanitare „Carol Davila”. Poate că, dacă vă faceţi timp şi citiţi această carte „Radiografia unui destin”, vă veţi face o imagine despre mine. Despre destinul meu este vorba în ea şi despre „paşii” pe care i-am făcut până am ajuns în vârful ierarhiei cadrelor medicale militare, despre cărţile scrise, despre notele de zece pe linie, obţinute de fiecare dată când am avut de dat un examen. Dar, asta nu sună bine, sună a laudă, şi nu vreau să abuzez de viitorii mei alegători pe care promit să-i informez şi prin ziarul dv., şi prin alte modalităţi jurnalistice, dar mai ales prin întâlnirile faţă-n faţă, cu ce gânduri vin în Argeş. Cel puţin până acum eu n-am dezamăgit pe nimeni, nici pe părinţi, nici pe profesori, nici pe colegi, nici pe cei care mi-au fost şefi. Şi-n politică, pornesc de la kilometrul zero. Şi, ca şi-n celelalte domenii în care am performat, n-am plecat de la strungă ca să ajung doar la strung – da, am lucrat şi la strung, săream noaptea din somn visând că mă arde şpanul pe piept! – ci acolo, sus, pe culme, unde aerul este mai tare şi unde poţi să performezi. Şansa mea a fost munca, iar câştigătorul ei am fost întotdeauna eu. Asta vreau să demonstrez din nou venind la Argeş. Dacă argeşenii îmi vor da o şansă, asta poate fi şi şansa lor.
Mihai GOLESCU
