O nouă fabrică în România. Se vor face sute de angajări.
Producătorul de electrocasnice De’Longhi din Italia a cumpărat o uzină în Satu Mare şi va dezvolta aici o nouă fabrică unde vor fi realizate espressoare de cafea. Compania mai are două unităţi de producţie pe plan local, la Jucu în Cluj şi la Salonta în Bihor.
„De’Longhi România a achiziţionat în februarie 2022 o uzină la Satu Mare. Nu exista nicio companie activă acolo. E vorba de o clădire industrială de 50.000 mp pe care o pregătim acum pentru producţie, producţie ce va debuta începând cu 2023. Capacitatea de producţie va fi dedicată maşinilor automate de cafea sub brandul De’Longhi“, spune Carmen Petcu, general manager al De’Longhi România.
Pentru a dezvolta noua fabrică, De’Longhi va investi circa 28 mil. euro, din care jumătate de sumă este ajutor de stat, arată datele oficiale. Pentru acest proiect vor fi angajaţi 375 de oameni.
„Acest proces ne va permite fabricarea în România†a gamelor „connected” de maşini de cafea. Ajutorul de stat e dedicat acestei etape de automatizare, digitalizare, upgrade de tehnologie.“
Sursa: mediafax.ro