Azi au început în zona Podul Viilor lucrările de amenajare a unei noi căi de acces în Parcul „Lunca Argeşului”.
Conform primarului Cornel Ionică, prezent la faţa locului încă de dimineaţă, lucrările vor dura circa două luni, fiind susţinute cu bani de la bugetul local. Pe lângă strada propriu-zisă (care va fi amenajată între podul peste Argeş şi o benzinărie din zonă pe unde circulau maşinile constructorilor în perioada de amenajare a parcului), vor fi create şi noi locuri de parcare.
„Motivul pentru care facem această cale de acces este acela că drumul existent, pe lângă Publitrans, nu mai face faţă numărului mare de maşini. Pentru a decongestiona zona respectivă (n.r. – acolo este şi o piaţă de gross), ne-am gândit că soluţia cea mai bună, la îndemâna noastră, este această nouă cale de acces în parc”, ne-a declarat primarul Ionică.