Mă împotrivesc din răsputeri să nu scriu. Din nou și din nou despre Covid. Care a început să muște și din familia mea, din prietenii mei, din societatea mea, din orașul meu. Am ajuns la saturație, nu alta.
După o zi năvalnică și fierbinte, după o noapte lugubră, când am senzația că întreg universul e contaminat, mă trezesc strigând disperat. Bulversat. Cine are soluția? Și, dacă o are, de ce n-o dă? Ca să salvăm vieți, mursecate de un câine hămesit numit Covid. Speranța mi-o pun totuși în medici. În ai noștri, desigur. Iar dacă nu în ei, că nu le-a ieșit, încă nu le-a ieșit, atunci în comunitatea medicală internațională. Suntem aproape de soluție, cum amușină presa? Sau departe? Mai sigur este, deocamdată, că suntem departe de a fi fericiți. Strigăte de ajutor se aud în oraș. Nu sunt omenești, sunt mecanice. Dar eu parcă le aud aievea, naturale. Pe ale mele și pe alor mei. De aici, din țară și din afară.
Mă uit pe fereastră, ziua. Și mă bucur că pot ieși din casă. Ca să mă duc unde? La serviciu și la întâlnirea cu Covidul. Chiar, nu există virusul ăsta? Ni-l bagă pe gât puterea ca să ne inducă frica-n oase, să jucăm după cum ne cântă ea? La alegeri sau la structurarea unei lumi globale. Sunt povești de adormit naivii sau o realitate care se rostogolește peste noi, abracadabrant și abrutizant? Știe cineva? Cine? Apostoliceanu, Ionică, Gentea? Care dintre ei va duce povara asta din toamnă? Au idee la ce se înhamă? Poate fi o treabă de-a dreptul sinucigașă. Nu-i suficient să fii manager de… master-city. Sau poate că este. Administrativ. Dar de aici încolo, ce faci cu sănătatea oamenilor, cu viața lor? Chiar cu sufletul lor? Cum le grădinărești, cum le gospodărești? Când sirena unei ambulanțe urlă în miez de noapte. Sfâșietor!
Și când ‒ mă înțeapă și pe mine inima ‒ copiii tăi sunt în pericol. Când chiar te mușcă gândul că n-ai soluție pentru tine și pentru ai tăi. Nu-i suficient să ceri ajutor la un telefon, la care vor răspunde voluntari. Ca să spună ce? Că, dacă te-a înșfăcat Covidul, poți să dai un alt telefon la care răspunde sau nu răspunde cineva. Sau că ‒ iată izbăvirea ‒ ai un loc la terapia intensivă pe roți. Ori nici acolo. Trebuie să mai aștepți, când bestia dă buzna peste tine. Intri în fibrilație, simți Covidul pe meninge, în inimă, în toți porii. Și, firesc, te împotrivești din toți rărunchii. Cum s-au împotrivit și bunii și străbunii tăi, când dădeau năvală hoardele barbare.
Ce au cu noi? Trăim o catastrofă comună. Ne-a condamnat cineva? Cu ce-am greșit? Că ne-am născut? Unii, în regimul trecut. Nu în ăsta. Care, dincolo de niște chestii căreia-i spun libertate, nici el nu pare mai breaz. Dimpotrivă. Trăim într-o lume suprarealistă. Care pare să ne sugrume ca o cravată. Care n-ar trebui pusă la gât. Că ne ștrangulează, ne acaparează criminal. La urma urmei, de ce să n-o spuneam pe-a dreaptă? Viața asta, câtă o avem, trebuie trăită. Nu s-o ținem la… distanță, cum suntem sfătuiți. Poate că chiar trebuie trăită, așa cum o fac cei mai tineri. Cu muzica dată la maximum. Mergând la mare, bucurându-se de apă și de soare. Că nici soarele, nici apa nu fac rău. Dau bucurie, fericire. Nu distrug natura, nu devin cleptomane, cum se întâmplă cu finanțele occidentale care ne invadează sub pretextul că investesc. La noi. Și, deci, ne fericesc.

Oare chiar începem să trăim într-o lume diferită? Coronavirusul ăsta să devină simbolul tuturor acestor schimbări? Totul se schimbă. Se va schimba, o să vedem. Și-n modul de a mânca, de a te îmbrăca și dezbrăca, de a munci, de a te distra. Asta-i lumea nouă? New age? Va trebui să luăm droguri, ca să putem visa la lumea veche, de care, cu siguranță, ne va fi dor?
Mă uit pe fereastră. E întuneric. Orașul pare să doarmă totuși. Obosit de atâta zarvă. Oare, nu facem și noi prea multă zarvă? Cum care „noi”? Păi, noi, politicienii, ziariștii, băgătorii de seamă. Care hrănim angoasa, apocalipsa. Ne bălăcim în ele. Da, poate fi și așa. Numai că omul are nevoie de certitudini. De la Putere, de unde altundeva. Și, dacă nu le are, nu i le oferă cei capabili, o ia pe arătură. Târâți, desigur, de Covid. Sinucigaș!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio