Astăzi vor fi acordate premiile la cea de a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional „Nopţile de poezie de la Curtea de Argeş”. Dar nu despre premii vreau eu să scriu şi nici despre unicitatea, originalitatea şi strălucirea festivalului care a adunat de-a lungul anilor peste o mie de participanţi de peste hotare. Scriu mai degrabă despre doi oameni, despre doi poeţi care „alimentează” cu sufletul, cu inima şi mintea lor o minune de întâmplare poetică cum n-am mai avut până acum în Argeş.
Sunt doi poeţi. Talentaţi cu carul şi tot atât de orgolioşi. Unul născut şi crescut în Brăteştii Argeşului, Dumitru M. Ion, altul – sau alta, fiindcă-i vorba de o feminină – poeta Carolina Ilica, născută din stirpe de moţi, la Vidra de Sus. Mândri, orgolioşi şi nebuni de frumoşi, ca să-l răstălmăcesc pe Fănuş Neagu. Da, ei sunt, alături de acad. Gh. Păun, cu care nu se înţeleg neam, frumoşii nebuni ai Oraşului Regal Curtea de Argeş, cu cărţi de poezie, proză, critică, eseuri, jurnalistică, premiate mai ales afară, decât în ţară. Că nimeni nu-i filozof la el acasă. Ambii au trăit şi până-n revoluţie, şi după ca scriitori, pe cont propriu, că n-au vrut să facă din poezie slugă la ideologie şi nici să fie scufundaţi într-o mediocritate endemică.
Da, cu o puternică personalitate, ei doi, alături de câţiva intelectuali ai locului, au inventat cu 20 de ani în urmă o Academie menită să devină interfaţă între Orient şi Occident pentru rostogolirea poeziei dinspre Balcani spre Apusul Europei şi viceversa. De ce poezie? Pentru că vibraţia ei lirică poate uni mai repede inimile şi sufletele, minţile, decât o face politica. Cu gândul, cu imaginaţia, cu inspiraţia şi talentul lor. Poate că nu ne dăm seama, dar poezia acţionează mai abitir asupra omului cultivându-i spiritul, sensibilizându-l, umanizându-l, decât o face orice enciclopedie. Ca şi viaţa, poezia educă, cultivă, face să înflorească umanul din noi precum înfloresc panseluţele pe pajişte primăvara. Cu poezia respirăm, când ne îndrăgostim ori trudim, cu poezia trăim fiecare clipă de viaţă, chiar dacă nu întodeauna ne dăm seama. Cu poezia, care este – cum spunea cineva – o dispensă a logicii, n-avem neapărat certitudini, dar ne modelăm sub semnul ezitărilor, întrebărilor şi frământărilor. Cultivând poezia şi prin ea pe poeţi, aceste păsări rare ale paradisului, urcăm pe piscul propriei noastre personalităţi, cu ea alungăm bestia din noi, devenim infinit mai buni, mai umani.
De ce spun asta? Fiindcă, iată, săpămâna trecută, radioul difuza ştirea tristă că vârsta medie a populaţiei de peste 60 de ani a depăşit vârsta celei de până la 14 ani. Este greu de imaginat o populaţie fără tineri, cum la fel de greu este de imaginat că putem trăi fără poezie. N-am face altceva decât să ucidem tinereţea din noi, să sfidăm lumina ca să fim invadaţi de întuneric.
Ei bine, cred eu dacă nu greşesc, cei doi poeţi, Carolina Ilica şi Dumitru M. Ion, încearcă de 20 de ani să facă din poezie vehicolul de largă comunicaţie şi accesibilitate între mai toţi cei care trăiesc pe rotundul ţării şi al mapamondului.
De felul lor umblători prin ţări străine, pe la festivaluri şi reuniuni poetice, au preluat experienţa marilor evenimente poetice, cum ar fi cele de la Struga (R. Macedonia), Medelin (Columbia), Las Palmas, Canare (Spania), Trois Riviers (Canada) şi le-au topit în creuzetul geniului cu specific local argeşean, într-un concept cu totul şi cu totul original, pentru a aduce un elogiu poeziei româneşti şi universale. Că vin la Argeş, la „Nopţile de Poezie”, oameni de condei din diverse locuri de pe glob, că văd aici mărturii ale ortodoxiei multiseculare, cum sunt, de pildă, Biserica Domnească, Mănăstirea Argeşului, că participă direct la o sărbătoare culturală menită să se răsfrângă benefic asupra noastră, nu este altceva decât un inspirat act diplomatic prielnic României. Mai eficient chiar decât o prestează adesea diplomaţii noştri de serviciu.
Întrebarea mea, pusă nu doar astăzi, este dacă autorităţile, politicienii percep însemnătatea acestei iniţiative şi, dacă o percep, cum fac să dezvolte fenomenul, să-l crească şi să-l consolideze în opera noastră de construcţie spirituală? Sincer să fiu, nu prea am văzut acest lucru de-a lungul celor două decenii de existenţă a festivalului. Şi asta pentru că poeţii, oricât de mulţi ar fi la o întâlnire, sunt totuşi prea puţini când sunt socotiţi ca aducători de voturi. Mai degrabă am văzut pasivitate şi sprijinitori de pereţi, indiferenţă şi indigenţă, bombăneli şi invidie din partea confraţilor, tensiune din partea organizatorilor şi, mai ales, o perpetuă penurie financiară. La mai fiecare ediţie, cei doi poeţi, străverzii de efort şi de stres până la sacrificiu, tot scriu adrese către varii instituţii solicitând un îndreptăţit ajutor pentru continuarea mirabilei lor iniţiative care aduce profit mai degrabă ţării decât lor. Lor nu le aduce decât datorii peste datorii şi reclamaţii că n-au achitat la timp cazarea şi masa la restaurant, transportul din Capitală ş.a.m.d. Ca să fiu corect, trebuie să spun în finalul acestor rânduri că am remarcat totuşi o atitudine ceva mai favorabilă din partea d-lui Dan Manu, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, care nu doar că a onorat cu prezenţa sa festivitatea de deschidere a festivalului, dar pe care pare să-l fi luat sub protecţie, alături de primarul municipiului, Constantin Panţurescu. Ambele instituţii au contribuit cu o sumă mai de Doamne ajută la organizarea şi desfăşurarea actualei ediţii a festivalului. Care festival nu este neapărat numai al poeţilor Dumitru M. Ion şi Carolina Ilica, iniţiatorii lui, ci al Argeşului, ca judeţ care ar trebui să pună preţ pe cultură. Festivalul „Nopţile de Poezie” a devenit un brand şi poartă amprenta „Made in Argeş”.
