Aflat pe cale de dispariţie, aspretele a fost filmat și fotografiat, miercuri, pe Valea Vâlsanului, fiind identificat în zona satului Brădetu de către ihtiologii Andrei Togor şi Marcus Drimbea, aflaţi într-o sesiune de pescuit ştiinţific pentru a analiza impactul amenajărilor hidrotehnice la nivelul ihtiofaunei.
„Dragi prieteni, această dimineaţă ne-a dăruit una dintre cele mai minunate veşti. Este legată de fratele și peştele nostru naţional, aspretele – Romanichthys valsanicola, specia de folsilă vie, veche de 65 de milioane de ani şi contemporană cu ultimii dinozauri care au umblat pe suprafaţa planetei. Cel mai rar peşte din Europa şi, după unele estimări, chiar din lume, aspretele se destăinuie oamenilor în primele imagini video după mulți ani de incertitudine. A fost identificat în jurul orei 8, în zona satului Brădetu, de către colegii şi prietenii mei din echipa de salvare a aspretelui, ihtiologii Andrei Togor şi Marcus Drimbea (reprezentând partenerii noştri de la Asociaţia „Aqua Crisus”), aflaţi în cadrul unei sesiuni de pescuit ştiinţific ce analizează impactul amenajărilor hidrotehnice la nivelul ihtiofaunei pe Valea Vâlsanului. Cu multă emoție și bucurie în suflet vă împartășesc asta”, a anunțat alipinistul și activistul de mediu Alex Găvan pe pagina sa de Facebook, unde a postat filmarea.
Din cauza modului neînţelept în care oamenii aleg să exploateze resursele planetei, arealul aspretelui este limitat la o porţiune de doar câţiva kilometri pe un singur râu, izvorâtor din munţii Făgăraşului.
“Plecând din vârful Moldoveanu şi până jos, la Curtea de Argeş, aspretele este marker-ul stării de sănătate a apelor şi a habitatelor din această zonă. În acelaşi timp, la nivel macro, el reprezintă barometrul fragil şi de nepreţuit al sănătăţii societăţii şi al civilizaţiei noastre”, a apreciat Alex Găvan.
Un Comentariu
Anonim
Ms bucur că aspretele a fost, în sfârșit, evidențiat. Dincolo de valoarea lui de gen (unicitatea) care i-a conferit și importanța pe care o are, descoperirea in sine pune capăt unor susceptibilități venite din partea scepticilor, fie străini fie autohtoni. Vizez, aici, în principal pasionații în investiții hidrotehnice, care au purces la activități proprii ignorând sa minimalizând echilibrul ecologic și natura, în dorința oarbă de înavuțire. Cei îndrituiți știu la ce mă refer. Nu de alta, dar unii dintre aceștia chiar nu mai au limite, când este vorba de a mai acapara ceva.