O tânără argeşeancă a ajuns ieri la spital, după ce a încercat să-şi ia zilele înfigându-şi un cuţit în piept. Pacienta a fost internată şi se pare că viaţa nu îi este pusă în pericol.
Incidentul a avut loc ieri după-amiază în comuna Miceşti, iar cea care a recurs la acest gest este Ana D., în vârstă de 22 de ani, din localitate. Din primele date rezultă că tânăra, care e căsătorită de trei ani şi are doi copii, unul în vârstă de doi ani şi altul de doar câteva luni, a avut o discuţie ceva mai aprinsă cu soacra sa. Potrivit anchetatorilor, motivul neînţelegerilor l-ar constitui averea, în sensul că tânăra s-ar fi supărat că soacra nu vrea să treacă pe numele ei şi al soţului casa şi terenurile pe care le deţine. Pe fondul discuţiilor contradictorii, nora nu s-a mai putut controla, a cedat nervos, s-a dus la bucătărie şi a luat un cuţit pe care fără să clipească şi l-a înfipt în piept. Familia a sunat la 112 şi în localitate a ajuns o ambulanţă care a ridicat-o pe tânăra conştientă şi a transportat-o la spital. Medicii au constatat că femeia nu era în stare deosebit de gravă, întrucât lama cuţitului s-a oprit în stern şi leziunea avea aproximativ un centimetru dimensiune.
Din cele discutate cu membrii familiei, poliţiştii au aflat că, după naştere, tânăra ar mai fi avut vreo patru tentative de suicid, însă nimeni nu s-a gândit că-i trebuie un control medical psihiatric şi că gestul ar putea fi repetat.