Un accident care în cele din urmă nu a fost înregistrat ca eveniment rutier, ci doar ca simplă tamponare a avut loc ieri-dimineaţă la Poiana Lacului, unde Laura N., de 38 de ani, din localitate, circula cu o Skoda către Piteşti. În timp ce străbătea satul Păduroiu, şoferiţa a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul şi s-a izbit violent de un cap de pod. La locul accidentului a intervenit o ambulanţă SMURD, victima declarând că are dureri toracice. Echipa medicală care a consultat-o a stabilit că femeia avea un traumatism toracic provocat de deschiderea airbag-ului şi i-a acordat primele îngrijiri. Când i s-a propus să fie dusă la spital, conducătoarea auto a refuzat spunând că n-o mai doare nimic şi agenţii rutieri au înregistrat incidentul ca simplă tamponare.
Un alt accident a avut loc tot ieri pe Autostrada Bucureşti – Piteşti la kilometrul 103. Potrivit poliţiştilor de la Brigada Autostrăzi şi Misiuni Speciale, este vorba despre Adrian P., de 34 de ani, din Bucureşti, care circula către Piteşti la volanul unui Mercedes. Din câte se pare, pe fondul altor preocupări în timpul condusului, şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul şi a ieşit în decor. Din fericire, nici conducătorul auto, nici cei doi copii ai săi, ambii minori, aflaţi pe bancheta din spate, nu au fost răniţi, iar accidentul a fost înregistrat tot doar ca tamponare.