Ieri pe la prânz, o femeie în vârstă a fost dusă cu ambulanţa la spital. Femeia, care era la cumpărături în piaţa centrală din municipiul Basarabilor, nu a rezistat căldurii sufocante şi a leşinat. Văzând ce se întâmplă, câţiva martori au sunat la 112 şi în scurt timp a sosit o ambulanţă.
Ţinând cont că în ultimele zile ne confruntăm cu temperaturi extrem de ridicate, că disconfortul termic este accentuat şi că indicele de temperatură-umezeală atinge şi chiar depăşeşte pragul critic de 80 unităţi, medicii le recomandă în special vârstnicilor şi cardiacilor ca, la orele amiezii, să evite ieşirea din casă. Totodată, se recomandă consumul de lichide pentru hidratarea organismului, să fie purtate haine uşoare, pălării de soare şi chiar umbrele care să asigure protecţie la acţiunea razelor solare. Aceleaşi măsuri trebuie luate şi în cazul copiilor. De asemenea, în cazul că temperaturile depăşesc 37 grade Celsius sau când indicele temperatură-umezeală depăşeşte pragul de 80 unităţi, angajatorii sunt obligaţi să asigure măsuri de protecţie salariaţilor (să ofere între 2 şi 4 litri de apă minerală, să alterneze perioadele de efort cu cele de repaus în locuri umbrite, să asigure ventilaţie la locul de muncă etc). În caz de nerespectare a prevederilor legale, inspectorii de muncă pot aplica amenzi între 1.600 şi 2.500 lei.
Val. NICOLAU