Ieri-dimineaţă, la Dispeceratul 112 a fost primită o sesizare din care rezulta că o femeie vrea să se arunce de la etajul trei al unui bloc din Curtea de Argeş. Imediat s-a dat alarma şi echipaje ale poliţiei, ambulanţei şi pompierilor au pornit către cartierul Posada din municipiul Basarabilor. Ajunse la blocul C5, forţele de intervenţie au stabilit că era vorba despre Maria S., în vârstă de 59 de ani. Aceasta a fost însă observată de o vecină, care fără să piardă timpul s-a repezit la împricinată şi a tras-o pur şi simplu cu forţa de la fereastra larg deschisă. Femeia care ameninţa cu sinuciderea este cunoscută ca având patima consumului de alcool, iar din această cauză începuse să aibă devieri comportamentale. Din câte se pare, şi ieri-dimineaţă cea în cauză consumase câteva pahare cu băutură, după care, dintr-odată, şi-a adus aminte că, din cauza faptului că avea cartea de identitate expirată, luna trecută nu şi-a putut încasa pensia.
Acesta ar fi fost motivul pentru care femeia s-ar fi decis să-şi pună capăt zilelor. Faptul că n-a reuşit se datorează intervenţiei prompte a vecinei, despre care se poate spune că i-a salvat viaţa. Maria S. nu este la prima ispravă de acest gen. Din verificări şi din declaraţiile vecinilor a rezultat că a încercat să se arunce de la etaj de mai multe ori, de fiecare dată fiind în stare de ebrietate.
Medicii de la ambulanţă au reuşit să o liniştească pe femeia agitată şi să o transporte la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, după care cel mai probabil va fi internată la psihiatrie şi supusă unei cure de dezalcoolizare.
Val. NICOLAU