
O tragedie a avut loc vineri, 23 ianuarie 2026, în municipiul Arad, unde o femeie și-a pierdut viața după ce a fost acroșată de un motostivuitor într-un depozit de materiale de construcții.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, polițiștii au fost sesizați despre eveniment în jurul orei 12:30. Din primele cercetări, un bărbat de 49 de ani, din Arad, conducea un motostivuitor în curtea interioară a depozitului, moment în care a acroșat femeia care se deplasa pe jos.
Victima a murit pe loc
Femeia a suferit răni grave în urma impactului și a decedat la scurt timp. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele tragediei.
Șoferul motostivuitorului era sub influența alcoolului
Polițiștii au precizat că bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. În urma acestora, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Sursa: adevarul.ro






























