Ieri, o elevă de la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” Curtea de Argeş a leşinat în timp ce era la ore. Colegii şi profesorul care preda au dat alarma şi a fost căutat medicul şcolar, dar acesta nu era în unitatea de învăţământ. Fiind vorba despre sănătatea unui copil, unul din profesori a sunat la 112. O ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat a sosit în scurt timp la liceu, iar echipa medicală a evaluat pacienta şi i-a administrat oxigen, după care au plecat spre spitalul din municipiul Basarabilor.
Îngrijorată de starea adolescentei, directoarea şcolii s-a urcat în maşina personală şi a pornit în urma ambulanţei. La fel au procedat dirigintele şi alte cadre didactice, interesate să afle ce anume s-a întâmplat şi dacă starea de rău se datorează unor probleme care intră în competenţa şcolii sau sunt alte cauze. Eleva a fost preluată de medicii compartimentului de primiri urgenţe, care au prelevat probe biologice pentru analize de laborator. Totodată, pacienta a fost supusă unor teste şi examinări neurologice, respiratorii şi de alte specialităţi, pentru a fi stabilită cauza care a dus la starea de leşin.
Val. NICOLAU