Un concept artist este un designer care vizualizează și creează personaje, peisaje și multe altele. Este arta care se află la baza tuturor jocurilor video, a filmelor etc. Conceptul este folosit pentru a vizualiza idei, astfel încât modelatorii 3D, animatorii și echipele VFX (efecte speciale) să poată pregăti ideile pentru producție. Amalia Ionescu, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Dinu Lipatti”Pitești, este concept artist pentru diverse companii și le explică iubitorilor de frumos cum a ajuns să lucreze în acest domeniu.
„Eu aduc la viață toate aceste idei prin desenele și schițele mele. Cum am ajuns să descopăr și să fac asta? Mi-a plăcut să desenez încă de când eram la grădiniță. Îmi aduc aminte că eram foarte fascinată de calculatoare și îmi petreceam timpul desenând peisaje în MS Paint cu mouse-ul; atunci aș putea să zic că a fost prima dată când am descoperit arta digitală. Acum aproximativ șapte ani am primit prima mea tabletă grafică, cu care am continuat să lucrez ocazional. A urmat o perioadă destul de lungă în care nu am mai folosit-o, deoarece preferam să desenez tradițional (…) Însă din fericire am reușit să trec peste acea situație și m-am înscris la liceul de arte. Abia acum doi ani am redescoperit arta digitală și mi-am dat seama că este ceea ce mă definește. De atunci m-am apucat serios să învăț și să exersez.
De asemenea, am fost pasionată toată viața de jocurile video. Recent, datorită unei persoane care face parte din viața mea, mi-am descoperit și pasiunea pentru filme și cinematografie. Când eram copil, eram fascinată de faptul că aș putea să ajut la crearea acestora prin arta mea. Aș minți dacă aș spune că lucrurile s-au schimbat din acest punct de vedere, deoarece este un sentiment incredibil să vezi cum ceva creat de tine dictează felul în care arată un proiect care urmează să fie văzut de mii sau chiar milioane de persoane. Acum un an, odată cu începerea pandemiei, am avut șansa să încep să fac asta profesional. De atunci am ajuns să fac desene pentru o mulțime de persoane, chiar și pentru jocuri video și reviste. Momentan, proiectele pentru care lucrez nu s-au lansat, motiv pentru care, din păcate, nu pot da multe detalii despre acestea. Am realizat că am posibilitatea de a urma o carieră care reușește să combine toate pasiunile mele la un loc, însă am avut foarte multe momente în trecut în care am simțit că nu sunt capabilă să fac o meserie din acest lucru.
În același timp, știam că nu aș putea să mă văd făcând orice altceva. Pasiunea mea pentru artă m-a motivat să trec peste toate aceste situații. Iubesc să învăț lucruri noi, iar de fiecare dată când învăț ceva nou legat de artă simt că percepția mea asupra vieții de zi cu zi, asupra mediului înconjurător și față de persoanele pe care le întâlnesc se schimbă. Observ cu ușurință micile detalii pe care mulți alți oameni le-ar ignora și parcă totul devine mai colorat și mai interesant”, mărturisește Amalia Ionescu.