Primăria comunei şi Consiliul Local Coşeşti organizează, mâine, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Ţuicii. Startul manifestării se dă la ora 10. În primele două ore îşi dezvăluie comorile atelierele de creaţie (sculptură în lemn, olărit) şi are loc premierea cuplurilor longevive din localitate (50 de ani de căsătorie neîntreruptă). Atmosfera este întreţinută de un program artistic de ţinută. Voia bună şi jocul vor domni până târziu în noapte, formaţii şi cântăreţi de muzică populară din localitate fiind invitaţi să cânte şi să încânte publicul, alături de nume consacrate ale scenei româneşti.
Meniul sărbătoresc cuprinde şi discursuri ale oficialităţilor.
Pe lângă producători de ţuică din Coşeşti, la acest festival mai vin şi meşteri populari care-şi expun la vânzare produsele artizanale.
Comuna Coşeşti este renumită pentru ţuica de prună 100% naturală, care capătă un gust deosebit şi o culoare aurie după ce este păstrată în butoaie făcute din doage de dud, salcâm şi stejar. Tradiţia producerii tăriei datează de sute de ani.
Organizat la initiaţiva fostei primăriţe Elisaveta Tudose, Festivalul Ţuicii a fost reluat în acest an de actualul edil-şef, Nicolae Pană, după o întrerupere de trei ani. Primarul N. Pană menţionează că, de data asta, manifestarea are loc mai aproape de şoseaua principală, în primele poieni ale Văii Păcurarului. Dacă vă tentează o duşcă de petrecere populară, reţineţi şi că drumul de acces până la spaţiul amenajat în ton cu festivalul de pomină este în stare bună.