Uite aşa, din vorbă-n vorbă, mi-am făcut-o cu mâna mea. Nu săriţi în sus, că n-am copiat titlul unei cărţi bune a d-lui Andrei Pleşu, ci doar vreau să spun că de la o vorbă cu fostul prim-secretar Gh. Catană mi s-a tras. M-am întâlnit cu dânsul deseori pe stradă, a început să mă viziteze şi la redacţie, să-mi povestească, afabil, jovial, dar şi disciplinat, atâtea lucruri la care a fost, fie actor, fie martor, că m-am trezit îndemnându-l să pună mâna să le scrie. Atâta mi-a trebuit! Bună-ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat.
N-a stat prea mult pe gânduri şi s-a apucat de scris. Iar eu de citit şi de răspuns la telefon. Mă uit pe însemnări. Sunt peste aşteptări şi mi se par, multe, relevante. Mai ales cele legate de vizitele lui Ceauşescu în Argeş, pe vremea când Gh. Catană deţinea funcţia de prim-secretar al Comitetului Judeţean de partid. Dar şi altele care privesc construcţia şi exploatarea Transfăgărăşanului, a autostrăzii, a barajului Vidraru, reabilitarea unor soluri depreciate, recuperarea unor bogăţii rare ale subsolului argeşean etc. La urma urmei, dl Catană a fost cineva, o autoritate, nu doar un strungar oarecare – căci de la şaibă a pornit! – ci un model care te poate trage în sus. Mai ales acum când suntem în bună măsură dezamăgiţi de clasa politică. O anumită „candoare” l-a şi salvat în ochii oamenilor, fiindcă o minimală bună cuviinţă l-a ajutat să fie perceput drept un om cumsecade. Avea şi atunci, are şi astăzi, convingeri, valori, criterii, în prezenţa lui încerci un sentiment al siguranţei.
Ei bine, lansarea cărţii Domniei Sale putea foarte bine să se transforme într-o dezbatere despre ieri şi azi, ideologic, axiologic, moral, la modul cel mai concret. Cu puţină străduinţă din partea celor care şi-au asumat această misiune. Sau dacă nu şi-au asumat-o, ar fi trebuit să şi-o asume. Suntem cu toţii de acord că generaţiile tinere trebuie să afle despre comunism tot ceea ce trebuie să afle. Cu bune, dacă au fost. Şi au fost. Şi cu rele, că au fost destule şi din ăstea. „Mărturiile” unui prim-secretar puteau servi de minune într-un proces al comunismului, dar şi-ntr-un proces al guvernelor postdecembriste care au făcut ce au făcut din această ţară. Şi mai ales din acest judeţ, care – vine să probeze cu date certe autorul cărţii „Mărturiile unui prim-secretar” – a fost, economic vorbind, când pe locul patru, când pe locul cinci. Pe ce loc se află astăzi şi de ce? A cui este răspunderea? Are cineva o vină pentru treaba asta şi plăteşte? La o astfel de dezbatere ar fi bine de răspuns şi de ştiut: cine a dărâmat mai mult în ţara asta? Activiştii comunişti în haine de piele care devastau cămările conacelor boiereşti sub pretextul că distrug duşmanul de clasă, sau „activiştii” capitalismului de cumetrie care au distrus obiectivele economice sub pretextul că sunt mormane de fier vechi? Ar merita să facem o comparaţie. Care politicieni au fost mai populişti: ăia de ieri sau ăştia de azi? Şi care transformări socio-economice au fost mai prielnice românilor: ălea de ieri sau astea de azi?
L-am zărit în sală pe dl Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.
Cu discreţie, modest, s-a aşezat undeva într-un colţ de sală, fiindcă nimeni nu s-a gândit să-i rezerve un scaun. Are totuşi funcţia cea mai înaltă în judeţ. Merită repect, fiind ales, nu numit, iar dialogul în care ar fi putut fi antrenat, despre ce au făcut „ăia” ieri şi ce fac „ăştia” azi, pun pariu că ar fi aprins spiritele mai abitir decât au făcut-o cei care au vorbit. Cu nostalgie, cu mânie, cu arătătorul ridicat spre vinovaţii de azi. Dar ieri n-au fost vinovaţi? Vorbim doar despre realizări, nu şi despre eşecuri, cel mai mare fiind acela al încercării de a „fabrica” oameni. Paradoxal, cu oamenii care reprezintă trecutul, vrem să construim şi viitorul. Păi, pe tema asta n-ar trebui consultaţi şi tinerii, invitaţi la o întâlnire cu „nostalgicii”, dar şi cu cei care au reuşit să construiască în Argeş obiective de mare performanţă? Cartea este un delir despre „realizărilii” socialismului şi comunismului sau o mărturie convingătoare, argumentată „la bară”, că nici Sfetcovici, nici Matea, Pietrăreanu, Budan, Ţilivea ş.a.m.d. n-au făcut umbră pământului degeaba?
Scriu, la rându-mi, ca să-mi lămuresc perplexităţile. Să mi le confrunt cu cei care obişnuiesc să aibă şi să emită păreri. Despre oameni şi despre stilul lor. De ieri şi de azi. Din punctul meu de vedere, dl Catană, un om care s-a bucurat şi se bucură de credit, inclusiv din parte-mi, mărturiesc că m-a destabilizat cu „stilul de prim-secretar” de altădată, crezând că, dacă mă va bombarda cu telefoanele, va grăbi tipărirea cărţii. Regret acest stil şi ar fi meritat discutată chiar şi această chestiune, fiindcă nu pot uita telefoanele de la miezul nopţii, când ziariştii erau chemaţi la „Judeţeană” să facă însufleţite cuvântări pentru tovarăşii care trebuiau să vorbească la plenare.
În fine, multe alte subiecte ar fi putut fi abordate la o astfel de dezbatere. Care dezbatere ar fi putut satisface măcar o parte dintre frustrările publice pe care le trăim într-o societate bântuită de elite false, de impostori, în care valorile dintotdeauna – prietenia, respectul, onoarea, prestigiul – au devenit non valori. Uitaţi-vă în jur, uitaţi-vă în casă şi pe masă şi spuneţi dacă azi trăim mai bine sau mai rău decât ieri, dacă gratitudinea, solidaritatea, compasiunea nu sunt o floare tot mai rară? Dl Gheorghe Catană a fost şi rămâne un om de treabă, a crezut şi a cultivat aceste valori, ca şi Gheorghe Năstase, dar cu doi oameni cumsecade, unul care se mărturiseşte în memorii, iar altul în poezie, nu putem spune că totul este în regulă, că nu e!
P.S. Şi-n finalul acestor rânduri, o provocare. Dacă o acceptă, îi aşteptăm pe d-nii Catană şi Manu la o astfel de dezbatere, pe care s-o realizăm la emisiunea „Subiect de presă” de la „Antena 1” Piteşti. Este adevărat că dl Manu n-a scris încă o carte, dar nu e târziu.
