O comună din județul Argeș uimește! Investițiile curg una după alta.
După reabilitarea a două săli de clasă și a holului de la parterul Școlii de centru, administrația din Dârmănești va efectua în perioada următoare reparații capitale la Grădinița Negreni.
Pe perioada derulării lucrărilor, preșcolarii vor efectua cursurile la Grădinița Dârmănești. „La Școala Dârmănești am reabilitat, pe perioada mini-vacanței, laboratorul de psihologie, clasa de grădiniță și holul de la intrare.
Alte două săli de la Grădinița Valea Nandrii au beneficiat și ele de reparații capitale, iar la Grădinița Negreni vom fi reabilita cele două încăperi și holul. De asemenea, în luna aprilie vom demara lucrări de amenajare a încă unui loc de joacă pentru cei mici. Locația aleasă este curtea Școlii Piscani. Va fi cel mai mare loc de joacă de pe raza comunei, în așa fel încât de el să se bucure și copiii din Negreni.”, explică primarul Emilian Ciolan.
Campania de modernizare a drumurilor de interes local continuă și anul acesta. Imediat ce vremea va permite se va turna asfalt pe alte două străzi ale comunei: Sfânta Elena și Drumul lui Banu.
Un al treilea drum, Drumul lui Fieraru, se află în licitație, în vederea stabilirii firmei care va efectua lucrările de asfaltare și amenajare a șanțurilor. De asemenea, la jumătatea lunii aprilie regia de specialitate din cadrul Consiliului Județean Argeș va demara lucrările de asfaltare a drumului județean care tranzitează satul Valea Nandrii pe o lungime de 3 km.
Un Comentariu
Anonim
Bravo!