O companie care vinde pe rupte în Pitești trece la următorul nivel.
Lanţul de simigerii Luca, ce deţine pe plan local peste 140 de patiserii-covrigării, accelerează expansiunea pe piaţa din Polonia, cea mai puternică economie din Europa Centrală şi de Est. Mai exact, după ce la finalul lunii mai a fost inaugurată prima unitate, în iulie urmează alte trei deschideri.
Astfel, compania ajunge la patru simigerii pe piaţa din Polonia, prima piaţă internaţională pe care businessul românesc a ieşit.
Spre comparaţie, pe plan local, compania este unul dintre cei mai puternici actori, operând peste 140 de patiserii-covrigării, un business foarte efervescent.
Companiile antreprenoriale mari din domeniul covrigăriilor s-au dezvoltat puternic pe parcursul ultimilor 10-15 ani, perioadă în care au acoperit spaţiile stradale cu vad şi trafic pietonal, spaţii lăsate libere de alte tipuri de afaceri, de la mici magazine de modă, la sucursale bancare sau alimentare de cartier. De altfel, atât în Bucureşti cât şi în oraşele de provincie, chiar şi în cele cu 20.000 de locuitori, pe bulevardele principale, acolo unde în Occident găseşti artere de shopping, cu articole de modă, cosmetice sau terase, în România găseşti cel puţin o covrigărie şi o patiserie, asta pe lângă case de pariuri şi farmacii.
Dezvoltarea accelerată în ultimul deceniu este ceva specific mai multor afaceri din domeniu. Acest lucru se datorează pe de-o parte apetitului mare al românilor pentru covrigi şi patiserie, un obicei ce datează încă dinainte de ’90.
Pe de altă parte însă, expansiunea accelerată a acestor reţele precum şi dezvoltarea unor jucători independenţi vine ca urmare a faptului că în criza din 2009-2010, când mulţi români şi-au pierdut locul de muncă sau au suferit reduceri de salariu, oamenii au devenit mai prudenţi în achiziţii. Asta a însemnat că au renunţat să iasă la restaurantele a la carte şi s-au orientat către cele fast-food. Apoi, cei care nu au mai avut bani de fast-food au înlocuit hamburgerul şi cartofii prăjiţi cu covrigi ori pateuri, o masă ce costă 10 lei sau mai puţin.
Jucătorii din HoReCa şi analiştii spun că aceste simigerii sunt afaceri care prind avânt în perioadele de criză, pentru că ele se adresează tuturor persoanelor, indiferent de venit. Astfel, în contextul actual, marcat de inflaţie şi de creşteri de preţuri pe toată linia, aceste companii primeasc mai mulţi clienţi care migrează dinspre alte segmente ale pieţei HoReCa.
Acest lucru e vizibil şi în businessul Tinervis Group, compania care operează lanţul de simigerii Luca. Aceasta a raportat în 2023 afaceri de 526 mil. lei, plus 43%. Profitul a urcat la 46,6 mil. lei, plus 13,7%.
Brandurile româneşti s-au dezvoltat odată cu economia locală, dar şi invers, economia a crescut datorită lor. Acum, firmele autohtone trebuie să aibă mai mult curaj pentru a duce businessul şi brandul lor dincolo de graniţă, lucru care devine tot mai vizibil, deşi paşii sunt momentan timizi.
Sursa: Ziarul Financiar