O companie americană şi-a propus să construiască în premieră o centrală aproape de județul Argeș.
Compania NuScale Power și o agenție a statului Utah din SUA au anunţat miercuri că au convenit să pună capăt proiectului de reactor modular de mici dimensiuni al companiei.
Compania americană şi-a propus să construiască la Doiceşti, în România, prima centrală electrică din Europa care să funcţioneze cu reactoare modulare mici (SMR), scrie economedia.ro.
Oficialii NuScale, dezvoltatorul și proprietarul american al tehnologiei mini-reactoarelor nucleare modulare (SMR) cu care Nuclearelectrica și Nova Power&Gas vor să construiască o centrală cu putere instalată de 462 MW la Doicești, încercau chiar în această primăvară să alunge îngrijorările publicului local cu privire la ideea că România ar urma să fie prima țară în care va funcționa efectiv tehnologia, spunând că aceasta va fi testată mai întâi în SUA, după cum relata Profit.ro.
Acum, acest proiect a fost anulat. NuScale transmite acum că speră să construiască SMR-uri în România, Kazahstan, Polonia şi Ucraina. Se aştepta ca centrala NuScale din Utah să fie primul SMR care să obţină o licenţă de construcţie din partea Comisiei de Reglementare Nucleară (NRC) din SUA.