Un octogenar. Un brav octogenar român ne-a călcat pragul redacţiei de sărbători. Ca să ne pună în braţe o carte: Împotriva distrugerii României. O carte curajoasă, cu subiecte tari, dezlănţuite, arzătoare, incitante, iritante, scrisă de un om care iubeşte enorm ţara asta unde s-a născut cu 84 de ani în urmă. Şi în care n-a fost, la rându-i, prea iubit de cei care au deţinut puterea. C-a fost pe vremea ailaltă ori în asta.
Pe vremea lui Ceauşescu n-a fost iubit că îşi luase licenţa la teologie, că era nepot de ministru liberal şi, culmea, mai era şi fiu de fost moşier de la Căteasca. Da, de la Căteasca Argeşului, acolo unde, în fosta casă părintească, copiii satului au învăţat carte o jumătate de veac. A dat Dumnezeu şi au făcut tinerii ăştia o revoluţie, iar el şi-a putut da drumul la condei. Un condei de neobosit luptător, de un mare curaj, pus în serviciul ţării mereu ameninţată de neprieteni, de vârtejuri, mereu în pericol de a fi „destabilizată, neutralizată, blocată, demitizată mai ales”. Nu ştiu cum a avut el o aşa intuiţie, informaţii, luciditate, fler ori altceva, că n-a pregetat să tragă semnalul de alarmă. Atenţie, fraţii mei din Argeş şi din toată ţara, că se urmăreşte dezmembrarea României, colonizarea ei. Cum s-a întâmplat cu Iugoslavia. Cei care ne-au purtat sâmbetele la Yalta şi la Malta nu s-au potolit. Mizează în continuare pe un program de distrugere a României, de răstignire a ei pe cruce. De treaba asta fusese deja avertizat Ion Talpeş încă din 1985 şi tot de pericolul acesta a vorbit, la Piteşti, Nicolae Văcăroiu în 1993. Care a dat drumul acestei informaţii cu prilejul lansării unei alte tulburătoare cărţi de acelaşi autor: Războiul împotriva poporului român.
Sigur, îl putem crede sau nu pe talentatul şi eruditul istoric, om de cultură, publicist şi scriitor Dan Zamfirescu, fiindcă despre Domnia Sa este vorba, dar ce a ajuns România astăzi? „Un cadavru care navighează în noapte, fără lumini şi fără direcţie”? Cum îl citează în cartea de faţă pe poetul piteştean Virgil Diaconu. Sau poate că nici poetul n-are dreptate. România este bine mersi, după 28 de ani de reforme şi iar reforme. A intrat în NATO şi UE, ceea ce este adevărat. Este, fără urmă de îndoială, o victorie.
Dar economia nu duduie. O integrare în Europa presupune şi o suveranitate limitată. Şi respectarea unor legi care se fac la Bruxelles, nu la Bucureşti. Inclusiv cele ale justiţiei. O subordonare a intereselor naţionale celor europene, celor ale partenerului celui mai important, american. Dar nici asta n-ar fi bai, dacă în anul Centenarului n-am fi atât de dezbinaţi, cu o spiritualitate grav afectată de imixtiunea politicului, demonizată şi marginalizată. Prin urmare, pericolul dezmembrării spirituale a României n-ar veni atât din afară, cât din interior. Iar cei care vor să distrugă România „ştiu acest lucru: că dacă laşi intelighenţia românească naţională să se solidarizeze şi să poată lupta, ea învinge până la urmă”. Ca să nu se întâmple această victorie, există două soluţii, ba chiar trei: „s-o marginalizezi, s-o compromiţi şi s-o anihilezi”. „Şi în acelaşi timp să montezi o nouă intelighenţie, dispusă să lucreze la ordin.”
Dacă veţi apuca să citiţi ceea ce spune într-un vehement interviu Dan Zamfirescu – cartea este alcătuită dintr-o suită de excelente articole publicate de-a lungul anilor – şi nu vi se va părea că are o strânsă legătură cu realitatea, atunci şi eu, şi distinsul nostru colaborator batem câmpii. Ori suntem naivi, ori chiar nebuni. Şi ce bine ar fi să n-avem niciun pic de dreptate. Dar vedem bine că, din păcate, avem cu asupra de măsură. Nu suntem adepţii teoriei conspiraţioniste, dar – ca să-l cităm pe fiul fostului moşier de la Căteasca – „ţara asta a noastră este acum gonită cu bâta spre mormânt”. Numai că „poporul nostru are un proverb potrivit căruia orice bâtă are două capete. Se apropie ziua când vom apuca şi noi de la celălalt capăt, că prea am stat la un singur capăt, cel cu care am fost bătuţi de stăpânii marilor imperii”.
Citesc o carte curajoasă, cutremurătoare chiar şi, la început de an, scriu cu admiraţie despre un publicist din elita noastră românească de ieri şi de azi. Şi mă întreb de ce multe din publicaţiile noastre i-au refuzat, adesea, colaborarea? Că-i curajos? Şi un patriot autentic? La fel cum a fost şi-n regimul trecut? Păi, nu cu astfel de intelectuali am făcut, cu o sută de ani în urmă, Marea Unire?
P.S. Nu ştiu cine-i dl. Florin Sora, dar toată stima pentru un întreprinzător argeşean care a sponsorizat o astfel de carte şi probează că-i este la inimă şi cultura, nu doar afacerile.
