Nu ştiu dacă vor avea timp şi curiozitate, dar cartea despre care scriu azi aş recomanda-o înainte de toate primarului nostru şi apoi consilierilor municipali. Şi, desigur, oamenilor politici de Piteşti. De ce lor? Păi, să vă citez câteva titluri: „Scandalul de la primăria din Piteşti: Consilierul comunal V. Purcăreanu interzice accesul ziariştilor în localul primăriei” (I), „Primarul şi consiliul comunal au demisionat” (II), „Cazul scandalos de la Primăria Piteşti” („Curentul” şi „Presa”, 21 feb. 1932), „Abuzuri şi nereguli la Prefectura Argeş” („Presa”, 30 iul. 1933), „Cronică măruntă (şi picantă) de politichie argeşeană” („Presa”, 30 apr. 1933). Am extras doar câteva titluri interesante şi incitante dintr-o carte ciudată a unui autor, aparent, şi el ciudat: „1899 – 1938, patru decenii de jurnalism românesc”, de Cristian Sabău. Apărută la Editura Argeş-Press.

Când folosesc adjectivul „ciudat”, am în vedere sensul etimologic, care vine din slavul „ciudesnâi” care însemna „minunat”, nu în accepţiunea de astăzi „de mirare, curios, straniu” (vezi „Dicţionar universal ilustrat al limbii române”, Ed. Litera, 2010). Da, cel puţin pentru mine, este de mirare că un inginer de mine, la bază, în loc să sape după cărbune – avem nevoie de energie, nu! – scormoneşte prin arhive să afle, cu o curiozitate de invidiat, cum arăta societatea românească şi mai ales argeşeană în primele patru decenii ale secolului trecut. Sapă şi nu dă de… apă, ci de boli care au contaminat şi continuă să contamineze societatea noastră, tăios sancţionată de dragul nostru de Caragiale. Care Caragiale îi este drag şi lui Cristi Sabău, de vreme ce iubeşte teatrul, de unde scrie „minunate” cronici dramatice – ce-i drept, cam lungi! – dar mai ales îl iubeşte pe „Moş Virgulă” din care citează semnificativ şi de luat aminte pentru meseria noastră. Şi anume: „Presa din România? Nu-mi place. E o presă de calomnie. Presa din România calomniază lumea şi strică gramatica. Gazetăria este un meşteşug greu… Ca să-i luminezi pe oameni trebuie să fii tu însuţi luminat”… Cât adevăr! Şi cât de actuală este reflecţia maestrului pentru noi, truditorii condeiului sau doar purtători ilegali de condei. De fapt, purtători sau făcători de … „fake news” sau, cum zice dl Pleşu, „inşi cu candidă insignifianţă”.

Colaboratorul (nu doar al) nostru – a lucrat mai mult timp şi la Radio – simte nevoia să se răfuiască cu mai toată lumea, dar şi cu sine însuşi, să facă un exerciţiu de intransigenţă (morală), nemulţumit fiind de tot ce se întâmplă astăzi. Şi s-a întâmplat şi deunăzi, cum vine să probeze selectând şi comentând, cu umor şi cu tristeţe, fapte, întâmplări, evenimente care au intrat „în gura presei”. Presă care şi ea le tămăceşte şi răstălmăceşte, interesat ori dezinteresat, simetric sau disimetric. Cert este că, parcurgând această carte instructivă, dar atipică pentru „capodopera” pe care şi-o doreşte Cristian Sabău, prin faţa ochilor noştri defilează o lume funanbulescă, ciudată şi ea, ca noi toţi, cei care repetăm păcatele trecutului. Nu-i chiar „digestibilă” antologia asta de texte jurnalistice, unele agramate şi alambicate, altele vitriolante şi colorate, pentru că viaţa de altădată, scăldată şi ea în apele politicii, era tulbure. Las’ că nu s-a limpezit nici acum! Ba, mai rău s-a învolburat, s-a tulburat, de rar mai vezi ceva cu rost şi sens în unda ei, când se limpezeşte. Balansul între bine şi rău e ameţitor. Uluitor!

Pentru trecut, cele „patru decenii de jurnalism”, aşa cum sunt prezentate şi original comentate de „savantul nuclearist” – o vreme C.S. a lucrat şi la IRNE – este subversivă. La fel de subversivă, de provocatoare este şi astăzi, motiv pentru care o recomand primarului. Să vadă ce prostii făceau omologii lui profesionali şi să nu le mai repete, sub pretextul că n-a ştiut. Ca să ştie, trebuie să citească, fiindcă sunt aici multe lucruri cu skepsis, inclusiv despre găşti lucrative. Care trebuie aflate, analizate, înţelese şi, mai ales, date la scărmănat! Dar nu doar primarul trebuie să se pună cu burta pe carte, ci şi jurnaliştii noştri, despre care tot maestrul Caragiale spunea că au mare nevoie de „cinste şi gramatică – acestea sunt cele dintâi condiţii ale unei prese bune. Cine vrea poate să aibă şi idei, dar nu e obligatoriu”…  

Am început cu un citat din subtila carte, gen puzzle, a nonconformistului nostru Cristian Sabău – altminteri, un „cultural” bonom, plin de umor şi de cordialitate, de amenitate – voi încheia tot cu un citat despre „zona culturală a târgului Piteşti”. Care era reprezentată, în 1926, de 4 librării – azi mai avem una, nu? – doi fotografi şi un cinematograf – tot unul mai avem! – 4 tipografii în care se tipăreau 6 ziare (publicaţii): „Monitorul judeţului Argeş”, „Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie”, „Glasul Argeşului”, „Îndrumarea”, „Secera”, „Sentinela Argeşului”. Publicaţii azi: trei cotidiane şi trei săptămânale, plus alte câteva apariţii vremelnice. Cum se vede, nu de presă am dus ori ducem noi lipsă, ci de oameni cu glagorie la cap! Care să ne conducă, înţelept, nu să ne ducă de nas. Mă scuzaţi, mai „bombănesc” şi eu, nu doar Sabău!

P.S. De citit, din carte, şi „cuvântul de dindărăt”. Merită! Cristi are haz şi… har. La vorbă şi la scris. Cum bine observa şi profesoara sa de spaniolă, distinsa publicistă Teodora Stanciu. Şi, mă rog, şi alţii care au precuvântat cu prilejul lansării cărţii. Care insistă pe proasta administrare a libertăţii şi dreptăţii. Ieri şi azi!

Distribuie pe Facebook