Cină la „Florica” în cinstea cetăţenilor de onoare ai Argeşului. Nu pot să nu remarc şi eu, ca şi onorabilii invitaţi, că „decorul” în care se petrece evenimentul este inspirat ales. O adevărată oază de verdeaţă. Aud, în surdină, că inspiraţia ar fi fost chiar a preşedintelui Dan Manu. Asta după ce, la o întâlnire cu presa – nu neapărat aia pentru care tot judeţul nostru este doar un fapt divers! – am fost şi noi consultaţi asupra chestiunii. Şi, ca de obicei, n-am ratat prilejul să nu ne dăm deştepţi.
După aperitiv, o bură de ploaie ne alungă din spaţiul în aer liber, pe unii direct acasă, pe alţii în birourile vilei ori pe terasa acesteia. Ceva mai târziu aveam să-mi dau seama că natura îşi are socotelile ei, ba chiar mesajele ei. Să mai vedem şi noi cărţile din bibilioteca lui Brătianu. Câte au mai rămas! Asta pentru că, altminteri, întâmplarea cu „cetăţenii de onoare ai Argeşului şi Muscelului” s-a nimerit să fie chiar în zi de doliu naţional, ceea ce a atenuat, la început – când s-a păstrat un minut de reculegere pentru românii morţi în Italia – sentimentul de bucurie, de sărbătoare, de omagiu, dacă vreţi, adus „cetăţenilor”, că tot am compromis cuvântul ăsta. N-a durat însă mult până s-au dezlegat limbile, iar socializarea şi-a făcut loc cu asupra de măsură, vânturându-se între convivi idei salvatoare pentru judeţul ăsta şi ţara asta picată la examenul globalizării, soluţii mirobolante ori reflecţii spirituale, amuzante şi stimulative. În fine, experienţe şi studii de caz demne de pagini de ziar ori de mic ecran, modelatoare prin ele însele. Căci altminteri!…
Şi când spun asta mă gândesc, de pildă, la prilejul oferit de O. Ştireanu de a-l cunoaşte pe dr. Mircea Pănescu, directorul Spitalului de Nefrologie „Carol Davila” din Bucureşti, piteştean la origine şi absolvent al Liceului „Brătianu”. Ascultând ulterior relaţii despre „isprăvile” unora dintre medicii noştri argeşeni stabiliţi în Capitală ori în ţară, ale căror cărţi de vizită n-ar fi rău să le ai în buzunar, cum n-ar fi rău să le ai şi pe ale altor valoroşi argeşeni risipiţi prin ţară şi recuperaţi la o cină, în semn de respect şi preţuire pentru prestigioasa lor activitate publică, mă gândeam că nu e rău deloc ca în viaţa noastră să adie, măcar din când în când, dincolo de bancuri, un oarecare duh de inteligenţă şi de cultură. Fie şi la hulitele Sărbători ale Argeşului şi Muscelului, căci altminteri se poate spune la fel de bine că ţara arde şi baba se piaptănă, motiv pentru care noul preşedinte al C.J. se gândeşte la o rebrenduire a lor. De fapt, rebrenduirea a şi început la ediţia a zecea, cu decizia de a stopa inflaţia de „fii” şi „cetăţeni de onoare”, cultivând şi promovând astfel excelenţele tinerei generaţii, fiindcă doar în ea ne mai punem speranţele pentru viitor.
Trăim – mi-am dat seama o dată în plus luând… pulsul discuţiilor de la Vila „Florica”, scoasă şi ea la vânzare, ca şi ţara – vremuri de restrişte, ca-n ajunul celor două războaie mondiale, iar oamenii îşi dau bine seama de asta.
Vreme de un sfert de veac, a avut loc parcă o entropie a valorilor care explică în bună măsură şi de ce românii au ajuns chiriaşi în propria lor ţară, iar România – o „colonie la periferia Europei”, cum amar scrie Ilie Şerbănescu în cartea sa recent tipărită la editura lui Dan Zamfirescu. Pe care l-am salutat aflându-l cu bucurie printre invitaţi. „Următorul pas – dezmembrarea – este inevitabil” – ne sperie realmente Ilie Şerbănescu, „fiindcă acum colonialismul este în ofensivă”.
Mă rog, nu vreau să mai atac această temă, chiar dacă lectura unei alte cărţi – „Fereastra serviciilor secrete”, a lui Aurel I. Rogojanu („Compania”, Buc., 2011) – mă provoacă în continuare. Poate că e vremea să strângem rândurile, să socializăm mai mult, să identificăm valori şi să le stimulăm, să le promovăm, procedând în egală măsură, inclusiv la viitoarele alegeri parlamentare, la respingerea liderilor neperformanţi. Ei, neperformanţii, nu prea mai au ce căuta la Vila „Florica”, iar asta nu ţine doar de Dan Manu, de echipa lui pe care am simţit-o emoţionată şi dornică de performanţă, ci mai ales de noi. E primordial ca bura de ploaie să nu se transforme în potop!
Mihai GOLESCU
