Afișa un surâs cuceritor, avea un farmec aparte și captiva publicul în toate aparițiile pe scena teatrului Al. Davila din Pitești. După ce s-a remarcat prin talentul artistic în Capitală, Florin Dumitru se stabilise în urbea noastră. Bucurându-se de încrederea factorilor de decizie locali, după ce a câștigat concursul de rigoare, a fost sprijinit în calitatea pe care a avut-o de director al Teatrului de Păpuși „Așchiuță”, instituție care a cunoscut o perioadă de înflorire sub conducerea sa. Deși avea să își dovedească și calitățile manageriale, actorul tânjea tot după „scandura” scenei, simțind lipsa contactului cu publicul.
Animat de dragostea pentru muzică, el fiind un cunoscut cantautor, interpret de folk de talia lui Ducu Bertzi și Florian Pitiș cu care era și prieten, actorul a dus la bun sfârșit un proiect ofertant pentru iubitorii acestui gen muzical: „Cântec despre mine însumi”. În cadrul spectacolelor, Florin Dumitru aborda piese celebre din repertoriul folk național, multe dintre ele cunoscute marelui public din vremea „Cenaclului Flacăra”. Avea o memorie uimitoare și un timbru vocal atât de plăcut încât cele trei ore ale concertului păreau insuficiente din punctul de vedere al spectatorilor care îi solicitau mereu bis-uri. Așa s-au derulat ultimele lui reprezentații de-a lungul anilor 2014-2015.
Cine dintre spectatori ar fi crezut că omul plin de viață, de bună-dispoziție, care interpreta cu aplomb proslăvind iubirea în cântecele sale, este măcinat de o boală incurabilă? Moartea nemiloasă îi dădea târcoale iar la începutul anului 2016 actorul s-a văzut țintuit pe patul unui spital. Puterile l-au lăsat iar inevitabilul s-a produs. A sperat până în ultima clipă că va mai trăi dar timpul i se sfârșise. Timpul cu el nu a mai avut răbdare. Era ziua de 25 februarie a anului 2016 când inima generoasă a lui Florin Dunitru, inima în care purta deopotrivă publicul piteștean dar și sumedenia personajelor cărora le-a dat viață de-a lungul carierei sale actoricești, și-a încetat bătăile.
Pesemne a simțit fiorul unei funeste premoniții deoarece la ultimele spectacole, piesa de final cu care își încheia recitalul era cunoscutul cântec pe care îl interpreta bunul său prieten, Florian Pitiș, „Sfârșitul nu-i aici!” Iubita lui soție i-a respectat dorința și pe placa mormântului său au fost daltuite exact aceste cuvinte: „Sfârșitul nu-i aici!” Astăzi, exact în ziua comemorării sale s-a vădit adevărul lor. Mulți dintre foștii lui colegi au venit la cimitirul Sf. Gheorghe, s-au recules la cripta sa, au aprins lumânări și au așezat flori lângă crucea mare din marmură albă. Ca semn al prețuirii și al dragostei care se întinde și dincolo de pragul veșniciei, ca o dovadă că, într-adevăr, sfârșitul nu-i nicidecum aici…
