Evenimentul cu final fericit a avut loc marţi seară în Capitală, unde o familie din Argeş plecase pentru ca gravida să aducă pe lume cel de al patrulea copil.
În jurul orei 14 a după-amiezii de marţi, femeia, de 27 de ani, din Ştefăneşti, gravidă în ultima lună, a început să aibă contracţii. Întrucât medicul din Piteşti care îi monitoriza evoluţia sarcinii era plecat în concediu, ea s-a urcat în maşină şi a plecat împreună cu soţul către Capitală, cu intenţia de a ajunge la Maternitatea Filantropia. Pe drum, contracţiile au devenit din ce mai puternice şi, cu toate să soţul a parcurs cât a putut de repede cei 90 km care despart Ştefăneştiul de Bucureşti, la intrarea în Capitală, mai exact la intersecţia Lujerului din cartierul Militari, s-a declanşat naşterea.
În această situaţie, soţul femeii a cerut ajutorul unui echipaj de poliţie. Unul dintre agenţi a pus semnalele luminoase şi acustice în funcţiune şi i-a zis soţului femeii să-l urmeze îndeaproape, dar cu grijă să nu se producă un accident. Un alt agent a ieşit pe geamul lateral al autospecialei ca să facă semnale celorlalţi participanţi la trafic şi poliţiştii i-au escortat pe cei doi către maternitate. Cu aproximativ zece minute înainte de a ajunge la spital, femeia a intrat în travaliu şi, moşită de soţ şi de cei doi poliţişti, a născut în maşină. Apoi, bebeluşul, o fetiţă în greutate de patru kilograme perfect sănătoasă, a fost preluat de medici, care i-au dat punctajul maxim. Fericiţi că totul s-a terminat cu bine, poliţiştii au venit cu un buchet de flori la maternitate.
Întrebat de reporterii unui post de televiziune dacă va accepta să fie naşul copilei în cazul că va fi întrebat de părinţi, unul dintre poliţişti a răspuns că nu i-ar refuza, chiar dacă ar trebui să facă un efort.
Val. NICOLAU