Se poate ca, prea încătuşaţi fiind de interesele vieţii zilnice, neîncetat preocupaţi de existenţa cotidiană, să nu mai luăm în seamă sănătatea noastră fizică şi mintală. Iar dacă la sănătatea fizică nu mă pricep, la cea mintală aş putea spune că mai ştiu câte ceva. Din activităţile pe care le desfăşor în legătură cu această sănătate mintală îmi câştig pâinea de zi cu zi. Şi ştiu că ea depinde atât de individ, de ce a moştenit el ereditar, dar, mai ales, de mediul său înconjurător. Iar când mă refer la acest mediu, mă gândesc la societatea în care el trăieşte. Drept care, există perioade când totul se reduce la o mecanizare oarbă, iar plăcerea de a trăi – la obişnuinţă, rutină, mişcare automată. Este exact ce se întâmplă în zilele noastre. Suntem cu toţii abrutizaţi de problemele cotidiene. Iar abrutizarea morală este mai grea decât cea fizică. Încetul cu încetul, pierzi nu numai puterea de a rezista, dar chiar şi dorinţa de a lupta împotriva unei astfel de situaţii. Te laşi copleşit de forţele oarbe ale mecanismului social. Un mecanism reprezentat de limita unor cifre statistice. Cifre ce le putem găsi în registre, nu în cronici. Iar aceste registre rezumă o viaţă într-o cifră. Am ajuns să fim recunoscuţi după numere, coduri, nu după nume şi prenume. Numerele actuale au chip de oameni. Şi astfel, un număr însemnat undeva într-un registru sfârşeşte o viaţă şi uită pe veci un om. Întocmai această operaţie de lichidare în cifre şi formule este folosită astăzi când ni se prezintă situaţia îmbolnăvirilor şi deceselor din cauza Covid-19.

Pe de altă parte, populaţia ţării noastre nu mai formează o societate, ci un auditoriu enorm, alimentat cu tot felul de informaţii de către mass-media – care serveşte drept cordon ombilical menit să hrănească mintea noastră. Nici cea mai măruntă frântură de ştire sau zvon nu scapă de atenţie din partea presei scrise, a televiziunilor sau a internetului. Iar tendinţa actuală a mass-media este expunerea publică a celor mai dureroase răni pe care le putem avea din partea unei societăţi patologice. Vestea unei noi catastrofe petrecute undeva în lumea asta, ştirea că noul virus are mai multe tulpini şi mai periculoase, accidente teribile petrecute pe străzi etc ajung imediat la auditoriul avid de informaţii. Media bombardează psihicul nostru cu tot felul de astfel de informaţii. Şi tot media ne manipulează de nu mai ştim pe ce lume trăim. De exemplu, nu înţeleg de ce nu se face autopsia morţilor din cauza Covid-19. Mai ales că, în lipsa unor informaţii obiective despre aceşti morţi, ne putem gândi că unora dintre medici le convine ca pandemia să fie prelungită, pentru că salariul lor în euro creşte continuu. Iată dar cum minţile noastre sunt ţinte uşoare, iar buzunarele lor sunt pline.

Sigur, societăţile nu mor, nu devin senile, aşa cum se întâmplă la nivel individual, dar şi ele îmbătrânesc, rămânând sterile şi animalizate. O societate îmbătrânită este lipsită de morală. E societatea unei lumi a siguranţei şi a confortului, previzibilă şi mecanică. Oamenii formează o lume a pasiunii şi sunt într-o continuă căutare de plăceri şi de bogăţii materiale. Şi astfel, societatea îmbătrânită este guvernată de paranoia şi de intrigi etc.

Or, starea unei societăţi influenţează starea de sănătate a fiecărui individ. Iar dacă această stare nu este în regulă, ea poate să fie cauza anumitor tulburări psihologice, traume psihice, psihoze cu caracter colectiv. Şi se mai ştie că degradarea morală distruge resursele demnităţii omului. Însă ceea ce contribuie mult la degradarea aceasta sunt tocmai mijloacele media. Unii reprezentanţi ai ei se consideră îndreptăţiţi să emită judecăţi despre natura umană sau despre libertate. După ce au scris câteva articole sau au realizat unele emisiuni tip talk-show, se pretind specialişti în studierea condiţiei umane.

Discutând cu un om de televiziune locală despre această problemă, după ce el a avut o emisiune despre libertate, i-am spus că nu m-a satisfăcut emisiunea respectivă, pentru că ideile lui despre libertate au fost total în afara subiectului. Nu poţi să te referi la problematica libertăţii şi să invoci înscrisurile pornografice de pe pereţii unor toalete publice. Când se discută despre libertate, i-am spus cunoştinţei mele, trebuie să te referi la raportul ei cu necesitatea, cu ordinea etc. De exemplu, dacă francezii preferă libertatea şi mai puţin ordinea, la nemţi este tocmai invers, ei aleg ordinea în detrimentul libertăţii. Or, la români, necesitatea este mai importantă decât libertatea.

De fapt, pentru români libertatea este o necesitate înţeleasă. Problema noastră este că această necesitate nu e de ordin metafizic, ci de ordin material, dată de condiţiile de viaţă. Numai aşa ne explicăm faptul că, după trei decenii, Nicolae Ceauşescu are în continuare adepţi. I-am spus toate acestrea realizatorului TV şi am adăugat că m-am săturat de atât diletantism din mass-media româneşti. Omul s-a supărat şi cred că nu-mi va mai vorbi niciodată. Îmi pare sincer rău că am pierdut prietenia lui, dar, vorba aceea, prieten îmi este omul, dar mai prieten îmi este adevărul.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio