După învestirea noului Guvern, liberalii aşteaptă să le ia locul social-democraţilor la „butoane”. Şi în Argeş, după cum ne-a declarat în exclusivitate premierul Ludovic Orban, vor fi schimbări, dar cel mai devreme după primul tur de scrutin care va avea loc pe 10 noiembrie.
Despre aceste schimbări ne-a vorbit şi Dănuţ Bica, deputat de Argeş al PNL
„Sunt multe lucruri de pus la punct. Să nu uităm că premierul Ludovic Orban şi-a asumat o restructurare a ministerelor. Se va lucra la acest capitol pentru că sunt şi multe agenţii, ulterior se va ajunge şi în teritoriu. Nu vă pot spune la această oră cine anume va fi prefect în Argeş”, ne-a declarat Bica.
Surse din PNL susţin că „lupta” s-ar da între consilierul judeţean Gheorghe Alecsei şi Sorina Marin (înalt funcţionar public), de la Agenţia pentru Protecţia Mediului.
Deconcentrate
Cât despre deconcentrate, PNL are deja în funcţii nişte oameni, dar oare îi va menţine, dat fiind faptul că le impută o anumită lipsă de implicare politică? Cristian Soare, fost prefect, acum şef serviciu la ITM, Violeta Nedelcu la Protecţia Consumatorilor, Geta Armanaschi la Vamă, Elena Grigorescu la AJPIS se află de mai mult timp în funcţii de conducere în deconcentrate în urma unor concursuri. Concursuri pe care le-au dat şi şefi din partea PSD, însă se ştie că organigramele se pot schimba rapid, la fel şi denumirile instituţiilor; şi uite aşa ne putem trezi cu multe schimbări.
În unele cazuri se pot produce „migrări” către PNL, pentru ca unii să îşi păstreze funcţiile. În alte situaţii, se va ajunge probabil la procese lungi şi costisitoare. Cert este că procesul de „depesedizare” a instituţiilor va fi anevoios, dar e greu de presupus că liberalii nu vor da la o parte anumiţi oameni şi că nu vor pune tot membri de partid (ai lor) pe funcţii şi posturi în administraţie. De abia când administraţia va fi total depolitizată vom putea vorbi despre profesionişti.
Un Comentariu
Anonim
Au urlat cât i-au ținut bojogii şi pantalonii descperiți în „dressing” de Laura Turcan („prim vice-prim”ministru” !) de pe vremurile „istorice” (parcă a fost ieri !) când Băsescu TRAIAN („Petrov”!) şi tot PDL-ul (inclusiv scrâjnetul danturii de porțelan a lui Stolojan) cântau ODE… „blondei”, viitoarei „comandante”…penal de la Pleşcoi (Buzău) , ELENA Udrea-COCOŞ , care şi ea, pe timpurile acelea, le arăta unor băieți…vânjoşi & vanitoşi cum se poate ajunge…”POLITIC” să …tăvăleşti şi tu …vreo 5cinci minute…ŞEFIA… „la JUDEȚ ” dansând cu EA …sub „ochiul de corsar”…pentru că urma, curând”să te ia…Dracu”/DNA !?!…