Nu o să-ți vină să crezi ce au ajuns să lase oamenii la amanet în Pitești. Disperarea e mare!
Când spui amanet te gândești la bijuterii, produse electronice, chiar și autovehicule. Existența acestor magazine este alimentată de nevoia urgentă de bani, iar majoritatea persoanelor care apelează la aceste “servicii” se află sub presiunea unui credit, sau într-o situație financiară dificilă care se ivește neașteptat.
Totuși, să o spunem drept, casele de amanet au devenit “indispensabile” odată ce fenomenul jocurilor de noroc a luat amploare, iar la Pitești rezultatele se pot vedea clar. Observăm cum, chiar pe axa centrală a municipiului (Bulevardul I.C. Brătianu), s-a dezvoltat un lanț solid de săli de jocuri, flancate de case de amanet și bancomate, prezente ca un răspuns firesc la cererea mare de pe acest segment.
Activitatea este îndeosebi nocturnă, când patima jocurilor îi împinge pe mulți să risipească toți banii pe care îi au. A doua zi, la amanet, vânzătorii te întâmpină cu noi și noi oferte, în special telefoane mobile premium care au costat câteva mii de lei.
În general, reducerile față de prețul inițial sunt semnificative, fiindcă amanetul oferă pe astfel de produse destul de puțin, exploatând vulnerabilitatea clienților.
Recent, am auzit o poveste și mai interesantă. Sunt persoane care lasă mașina la amanet, iar în foarte scurt timp rămân, din nou, fără bani, aflându-se în imposibilitatea de a plăti comisionul pentru a-și recupera bunurile. După o perioadă specificată în contract, dacă respectivii nu au reușit să plătească, pierd produsul definitiv. Astfel, patronii de la amanet rămân cu valori mari cărora, în mod cert, le găsesc o întrebuințare sau le dau mai departe.
Cât privește clienții care cumpără de la amanet, aceștia pot profita și ei în anumite situații. Au la dispoziție o mare varietate de bunuri de larg consum, iar prețurile sunt negociabile. Desigur, trebuie să fii atent ca produsele să nu aibă probleme, cu toate că la o casă de amanet serioasă toate sunt testate și eventualele defecte sunt menționate din capul locului.
Ce găsim, concret, la un amanet
Vitrinele centrale sunt pline de telefoane Apple, de la generațiile mai vechi până la ultimele apariții de pe piață. Aceste atractive gadgeturi, văzute de unii ca obiecte de opulență și statut social superior, se vând cel mai bine, fiind urmate îndeaproape de telefoanele Samsung care sunt apreciate pentru prețul accesibil, dar și pentru faptul că sunt mai flexibile în ceea ce privește funcționalitatea.
În vitrinele laterale se găsesc, de obicei, mărci mai puțin populare de telefoane (Motorola, Huawei), iar în colțurile întunecate sunt depozitate laptopuri, console de gaming, boxe sau televizoare. Acolo unde spațiul permite, se țin și motoscutere, biciclete și alte produse voluminoase.
Anumite case de amanet au un profil clar. Unele mizează pe bijuterii, altele pe telefoane, dar există și amanet exclusiv auto. Personal, cele mai interesante mi se par acelea unde poți găsi de toate. Și la prețuri cât mai mici, dacă se poate. Atenție, uneori te poți păcăli cumpărând mai scump decât la magazin. Se întâmplă mai ales cu produse pentru care amanetul a plătit mult la un anumit moment, iar acestea s-au devalorizat rapid.
Sunt casele de amanet necesare? Cu siguranță! Unii le văd ca pe ceva negativ, însă, în realitate, ceea ce se petrece în afara lor este singurul lucru negativ. Anume, faptul că multe persoane au probleme financiare din pricina dependenței de jocuri de noroc, sau de împrumuturi necalculate corespunzător posibilităților.
Nu există statistici oficiale solide cu privire la aceste persoane, fiindcă majoritatea se feresc să fie catalogate ca “dependente”, nu caută sprijin specializat și, fără să își dea seama, se scufundă și mai mult în această gravă situație care poate degenera în acte de violență, vătămare a celor din jur sau autovătămare.