După doi ani în care au stat pe loc, nemajorându-se, dar nici scăzând, în pofida deflaţiei înregistrate în această perioadă, accizele pentru anul viitor cresc peste nivelul prevăzut în actualul Cod Fiscal, prin actualizare cu inflaţia, noile niveluri fiind agreate acum, oficial, la nivel guvernamental.
Calculele indică majorări viitoare atât la benzină şi motorină, cât şi la bere, vin, ţigări, electricitate, GPL.
Carburanţii
Astfel, dacă la benzină cu plumb acciza ar fi trebuit să rămână şi anul viitor, potrivit Codului Fiscal, de 1.976 lei/1.000 litri, din prima zi a anului viitor aceasta va fi de 2.038 lei/1.000 de litri, cu 3,15% mai mare decât în prezent. Similar, acciza la motorină va fi majorată de la 1.838 lei/1.000 litri la 1.896 lei/1.000 litri.
Cum peste 50% din preţul carburanţilor la pompă este reprezentat de acciză plus TVA, este de aşteptat ca, în cazul în care comercianţii vor transfera întreaga povară fiscală în preţ, acesta să urce cu 1,5-1,6%, reprezentând aproximativ 10 bani pe litru.
Băutura
Însă nu numai accizele la carburanţi au fost majorate. Astfel, cele la bere vor creşte de la 3,3 la 3,4 lei pe hl (1 grad), iar cele pentru vinurile spumoase – de la 47,35 la 48,89 lei/hectolitru de produs. Acciza la vinurile liniştite şi la produsele intermediare creşte de asemenea, de la 396,84 lei/hectolitru de produs la 409,34 lei.
Alcoolul etilic va „beneficia” de o majorare de acciză de la 3.300 lei la 3.411 lei/hectolitri de alcool pur, iar cel produs în micile distilerii, de o majorare de acciză de la 1.653 lei la 1.705 lei/hectolitru de produs.
Ţigările
Un pachet de ţigarete se va scumpi cu 0,2 bani, în urma majorării accizei de la 448 lei/1.000 de ţigarete la 457 lei/1.000 de ţigarete. Însă aceasta nu va fi singura măsură care va duce la scumpirea ţigărilor. Preţul unui pachet de ţigări va creşte, cel târziu de la 1 ianuarie 2019, şi cu aproximativ 0,5 lei ca urmare a majorării accizei pentru alinierea la reglementări europene din domeniu.
Energia electrică
Accizele la produsele energetice cresc la rândul lor. Acciza la electricitatea utilizată în scop comercial urcă de la 2,37 lei la 2,44 lei/MWh, iar cea utilizată în scop necomercial – de la 4,74 lei la 4,89 lei/MWh.
Potrivit Codului Fiscal, nivelul accizelor este actualizat cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică până la data de 15 octombrie. În cazul în care în ultimele 12 luni este înregistrată o scădere a preţurilor de consum, nivelul accizelor rămâne acelaşi.
5 Comentarii
Anonim
Cetățenii (mai ales cei de vârsta 3 , dar şi cei „în pârgă”) vor fi fericiți că se reia en fanfare „Programul” lui Iulian Mincu , dr. şi academician, de pe timpul ceauşeştilor (şi ei academicieni), privind regimul de viață sănătoasă , trăită „rațional”, conform Programului de Guvernare PCR , căci ce tineri şi viguroşi erau atunci (fără hormoni , ci doar cu ceaiuri de Coada şoricelului, cu un picuț de…muşețel), dar cu promisiunea „fermă” că le vine şi lor rândul la maşina Dacia într-un cincinal sau două , că televiziunea era doar „parțial” color si nu exista postul ty „gâdea & badea” ! …Trai, neneacă ! Bine că reânvie azi, că poate …că…Nădejdea nu moare !
Anonim
Bă, nu mai taci odată?
Anonim
Asta esti tu, nepotul ceauşeştilor , pensionat „pe caz de boală” încă din 1990 !
Anonim
Halatu’, halatu’…
Anonim
Nu mai bem ,nu mai fumăm,dar mai……..Puteţi scrie orice pe linia punctată!