Sâmbătă şi duminică, poliţiştii argeşeni, împreună cu efective ale jandarmeriei, au continuat acţiunile privind prevenirea şi limitarea infectărilor cu virusul Sars-CoV-2, ocazie cu care au verificat 1.980 persoane, 171 mijloace de transport în comun şi 195 societăţi comerciale şi au aplicat 24 de amenzi în valoare de 5.500 lei. De asemenea, oamenii legii au depistat persoane care au încălcat măsura carantinei.
Astfel, poliţiştii Secţiei Rurale Domneşti care efectuau verificarea la domiciliu a persoanelor care figurează în izolare sau carantină, au constatat că un bărbat de 44 de ani, din Pietroşani, a încălcat măsura dispusă şi a fost amendat cu 1.000 de lei. La rândul lor, agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti au constatat că un bărbat de 44 de ani şi o femeie de 37 de ani, ambii din localitate, părăsiseră adresa declarată unde ar fi trebuit să stea în carantină. Şi ei au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei.
La rândul lor, în urma unui control în trafic, poliţiştii Secţiei Rurale Leordeni au depistat un bărbat de 45 de ani, din Bogaţi, care deşi figura în carantină la domiciliu, plecase la plimbare cu maşina, motiv pentru care s-a ales cu 2.000 de lei amendă. În toate cazurile situaţia celor de mai sus a fost comunicată DSP Argeş pentru luarea măsurilor legale prevăzute pentru astfel de incidente.