Nu înstrăinaţi rablele fără contracte de vânzare-cumpărare
Nu puţine sunt cazurile în care proprietarii de maşini vechi sau foarte vechi încearcă să scape de acestea şi, pe deasupra, să mai încaseze ceva bani. Şi nu întotdeauna un astfel de om îşi permite să cumpere o maşină nouă prin programul „Rabla”. Există destui amatori de „hârburi” care pot să-ţi cumpere vechitura pentru a o mai folosi doi-trei ani sau pentru… piese. Dar apar multe complicaţii atunci când nu sunt parcurşi toţi paşii necesari vânzării unui autoturism. Dacă nu se întocmesc actele de vânzare-cumpărare, dacă nu se face radierea din evidenţele Poliţiei şi ale Administraţiei Fiscale, după ceva vreme, când se hotărăşte să îndeplinească toate aceste condiţii, de cele mai multe ori vânzătorul (de regulă, de bună credinţă) ajunge să-şi blesteme zilele. Cumpărătorul este de negăsit, actele se pierd, iar maşinile nu mai pot fi scoase din evidenţe decât după procese în instanţă, care durează ani buni. Şi în toată această perioadă proprietarul trebuie să plătească la Primărie impozitele pe respectivele autoturisme, ca să nu mai vorbim de faptul că răspunde în faţa legii pentru eventuale incidente în care poate fi implicat respectivul autoturism.
Abuz de încredere
Există şi alte metode prin care proprietarul unei astfel de maşini (Dacia 1310 din 1996), chiar dacă vrea să scape de „rablă” fără să o vândă, poate fi păcălit. Şi vă relatez un caz din experienţă personală. În urmă cu patru ani am împuternicit printr-o procură notarială un „meseriaş” din Piteşti care se ocupa cu „fiare vechi” să facă toate demersurile legale pentru radierea din circulaţie a autoturismului. Pentru ducerea la îndeplinire a înţelegerii stabilite legal, mandatarul meu trebuia să se prezinte şi să ridice actele necesare, certificatul fiscal şi să achite sau să încaseze orice sumă de bani. A primit actele şi a dus maşina la fier vechi, nu la vreun Remat pentru voucher. După ce a încasat banii, conform înţelegerii, trebuia să meargă să radieze autoturismul. Dar, văzându-se cu „sacii în căruţă”, a aşteptat să-l caut eu. De ce? Pentru a mai face rost de nişte bani în plus, chiar de la cel care-l împuternicise şi care, implicit, plătise să se ocupe de astfel de lucruri. Fiind de bună credinţă şi considerându-mă nedreptăţit, am refuzat să-i dau bani pentru înapoierea actelor necesare radierii autoturismului. Am crezut că va înţelege că nu a procedat corect şi că îmi va aduce actele. După o perioadă de timp l-am căutat, dar nu mai este de găsit. Singura soluţie rămâne acum o plângere penală pe numele acestuia, pentru abuz de încredere. Dar de impozitele pe această perioadă, deocamdată, nu mă scuteşte nimeni. Sper ca justiţia să stabilească returnarea de către acest individ a sumelor plătite, deşi maşina nu mai există fizic de patru ani.
În concluzie, sub nicio formă proprietarii de autoturisme vechi nu trebuie să încredinţeze maşinile unor astfel de indivizi, gândindu-se că scapă de „alergătură” sau că pot face un profit vânzând rabla. Nu face ocaua cât daraua…
Flavius PETRESCU
