Păi, nu-i, dacă e să-i dai crezare eminentului profesor de anvergură internațională Anghel Rugină! Care, cu mai bine de zece ani în urmă, declara într-un interviu, luat de faimosul Marius Tucă, ceva ce nu se mai spusese la noi și anume că există un guvern mondial format cam de pe la anul 1800. Guvernul ăsta a condus și continuă să conducă lumea, pe care o dorește „mai bună și mai dreaptă”, alcătuită numai din oameni bogați și foarte bogați. Cum sunt și cei din ocultul guvern actual și ale căror funcții se transmit prin moștenire. Nu prin vot democratic!
Vă mai amintiți de profesorul Rugină, un economist redutabil? Cum la noi nimeni nu-i profet în țara lui, în regimul trecut a trecut Dunărea înot la sârbi, a fost împușcat în picior de un grănicer român, dar a scăpat și a ajuns în America. Unde, grație științei sale de a se face util în managementul economic, a ajuns în guvern, fiind invitat chiar de președinte la Casa Albă, care președinte într-un moment de sinceritate i-ar fi spus multe despre faimosul guvern mondial. Ce i-a spus? Aflu și eu din memoriile istoricului Dinu C. Giurescu, care a publicat răspunsurile lui Rugină la interviul luat de Tucă. Dar întrebat nu atât de Tucă, cât mai ales de ascultători, fiindcă zgândărit de ei, vorbitorul ar fi trăit un moment de mare sinceritate.
Da, declară senin Rugină, nu știm noi, dar lumea este condusă de mai bine de două sute de ani de o ocultă nu doar bogată la chimir, ci și la minte. Numărul nu este nici mic, dar nici mare, vreo 250 – 300 de sute de inși, care nu sunt nici masoni, nici americani, nici spioni, ci reprezentanți ai celor mai importante nații. Suntem și noi pe-acolo? – a fost întrebat. Suntem, dar nu la capitolul resurse umane, ci materiale, că țara noastră interesează prin bogățiile pe care le are mai ales în subsol. Globaliștii ăștia nu pot nici ei controla totul. S-au apucat să schimbe lumea în ceva mai bun începând cu revoluțiile de la 1848, au pus apoi preț pe comuniști, pe fasciști, dar nu prea le-a ieșit pasența și încearcă acum dedulcind lumea cu o nouă ordine economică. Cele trei mari povești ale istoriei, vorba lui Yuval Harari.
Fac aici o paranteză, fiindcă se leagă de parcă lucrurile astea le-ar fi gândit cineva.
Cu vreo lună și ceva în urmă m-a rugat un părinte să citesc cartea băiatului său, intitulată „Numărul 33 – Exodul”. Băiat care lucrează de mai bine de zece ani ca expert în psihologie judiciară în Anglia, la Birmingham. Citesc cu interes întâmplările din paginile dactilografiate, fiindcă-i vorba tot de o echipă de superșefi internaționali, la care ajunge personajul principal în finalul primului volum, ca să dea ochi, într-un castel din Alpi, cu chiar… tatăl său. Da, așa cum e scris, romanul merită editat, mai ales și pentru a vedea care este urmarea.
Care urmare, dacă este să-i dăm crezare regretatului Anghel Rugină, este ca noi, românii, să ne vedem de treabă, să încercăm să trăim frumos, bucurându-ne de tot ce este în jurul nostru. Că altceva nu prea avem ce face! Da, în viziunea maestrului în ale economiei și bucuriei vieții, nu e dracul chiar așa de negru, dar povestea aurului de la Roșia Montană, ca și a gazelor de pe fundul Mării Negre pe care au pus ochii străinii, nu sunt făcute să ne încânte și nici doar să ne vedem de treabă. Că, dacă ne vedem noi, de ale noastre, se întâmplă să vadă și ei, străinii, tot de ale noastre. Dar mai ales în interesul lor, nu al nostru. Nu știu dacă de treaba asta se preocupă oculta de care vorbește și Rugină, și Pavel Coruț, și Dinu Giurescu. Or fi știind ei ceva mai mult, nu? Păcat că doi s-au cam dus.