Nația este așa de furioasă pe distinșii noștri magistrați – că și-au făcut pensii „nesimțite“! – încât cred că s-a spus totul pe tema asta. Și totuși, îndrăznesc, de aici, din provincie, să redeschid subiectul – cu amenitate, nu impunitate – fiindcă-i mai acut ca oricând. Arde, nu alta! Și arde, întrucât, dacă până pe 28 noiembrie, președintele și premierul nu reușesc să-i facă pe cei nouă membri ai Curții Constituționale să înțeleagă că pierdem niște bani europeni – peste 200 de milioane de euro – pentru că România n-a rezolvat problema pensiilor magistraților, o încurcăm rău de tot! Ce mai, dăm niște bani, iar lumea este frustrată civic.
Da, această problemă a fost pusă pe tapet de o bună bucată de vreme, dar ori de câte ori s-a abordat subiectul, tot de atâtea ori s-a găsit câte o procedură, câte-o „chichiță“, ca să nu fie soluționat. De regulă, procedură de formă, nu pe fondul chestiunii, adică de reducere a pensiilor, considerate „nesimțite“. Și ultima întâlnire cu președintele țării s-a soldat tot cu un eșec.
Un lucru este limpede. În această chestiune suntem pe ultima sută de metri, adică până la 28 noiembrie, termenul de rezolvare dat de U. E. Este un fel de sabie a lui Damocles ridicată deasupra capului nației. Sigur, U.E. n-o să ne căsăpească, dar pe noi, care suntem datori vânduți ca țară, ne frige la pungă, nu ne-o putem permite. Și nu ne-o putem, fiindcă s-au găsit niște neisprăviți de miniștri de finanțe – scuzați! – care au îndatorat țara până ne-a ajuns cuțitul la os. Au luat, cu nemiluita, bani cu împrumut. Ca să facă, ne întrebăm, ce anume cu banii ăștia? Păi, ca să dea salariile la timp, pensiile – la timp (inclusiv magistraților ieșiți la pensie), și, mai ales, să achite la timp dobânzile cu care au luat împrumuturile înrobitoare. Pe cale de consecință, cheltuim de trei ori din venitul național, dar producem valoare doar de două ori. Păi, asta-i treabă?
Fără discuție, în aceste rânduri, eu mă refer la o categorie dintre elitele noastre: la magistrați, nu la o categorie sociologică oarecare – nația, românul de rând, nația în sine. Dar din nație fac parte și magistrații.
Ca să ajungă acolo sus, la vârful societății, recunoaștem că au „tras“, adică au învățat carte, au asimilat sute sau poate mii de articole, legi, principii, au făcut față competiției, și-au însușit, poate cu asupra de măsură, cultură, la fel, jurisprudență ș.a.m.d. Au intrat, cum se spune, în rândul elitelor, adică al acelor oameni pe care societatea îi onorează, îi respectă și îi plătește mai bine, să ne reprezinte la vârful instituțiilor. Ei, bine, una dintre cele mai de vârf instituții, dacă nu cea mai de vârf, este Curtea Constituțională, unde sunt numiți cei mai de seamă oameni ai nației, elitele.
Pe care, ca să revenim la „cestiune“, îi plătim proporțional cu treaba însemnată pe care o fac pentru nație. Din moment ce au ajuns să fie numiți la Curtea Constituțională ei sunt cei mai buni. Deși, nu toți sunt juriști, fiindcă din nouă membri, patru sunt reprezentanți ai partidelor. Normal ar fi ca salariul lor să plece de la cel de bază, care apoi să fie crescut proporțional cu însemnătatea funcției, cu eficiența socială. Nu știu de la cât s-a plecat – ce mai contează! – dar s-a ajuns, cu pensiile, la sume uriașe. Exagerate! Ceea ce, oamenilor de rând, le-a creat o stare de profundă nemulțumire. Pur și simplu, se simt sfidați. Chiar în această stare fiind, repet, încercăm să abordăm problema cu amenitate, cu politețe, fiindcă discutăm despre oameni care operează cu balanța justiției, trebuie să se bucure de respect, fiindcă împart dreptatea, nu?! Mă întreb, modelele ăstea ale noastre, elitele acestea, distinșii reprezentați ai justiției nu sunt conștienți că există o măsură în toate și că ei au întrecut-o, au sărit calul? De altminteri, zilele acestea va fi luată în dezbatere o lege a pensiilor pentru magistrați.
Apelăm doar la un argument din cele multe care se pot invoca. Statistica arată că ei contribuie la pensia lor, doar cu un sfert, restul de trei sferturi, fiind luată din bugetul public! Adică ei vin să contribuie cu cca un sfert la calcularea pensiei, iar societatea cu trei sferturi! Este inutil să spun eu aici că este exagerat. De unde și furia publică. Este un indicator sociologic chiar mai evident decât îl „urlă“ ofensiv televiziunile.
Pe cale de consecință, onorați magistrați, de acord să luați distanță și financiar de lumea pestriță, cu atât mai mult cu cât vi s-au suspendat unele drepturi cetățenești (nu puteți face firme, de pildă), dar, scuzați, nu fiți… lacomi. Sunteți „onorată instanță“ – „domni“, rang la care v-ați ridicat singuri, dar și nația merită respect. N-o jupuiți și dv., că destul de mulți din această țară o fac. Cu măsură și fără măsură, de parcă altminteri „jupuitul“ ăsta ar avea vreo măsură! N-are! Ne-au luat pielea, cei de la Putere s-au împrumutat, iar acum noi trebuie să dăm banii. Că d-aia s-au urcat ei pe scara socială, nu pentru prosperitatea nației. Nația să plătească! Nu-i „cușer“, cum ar zice evreul care se pricepe să facă bani.
