Primăriile şi Consiliul Judeţean pot solicita în acest an împrumuturi cu dobândă din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului, în limita sumei de 500 milioane lei. Perioada de rambursare este de până la 20 de ani. Sumele vor putea fi folosite pentru asigurarea prefinanţării/cofinanţării proiectelor care beneficiază de fonduri externe nerambursabile, în perioada 2014-2020. Consiliul Judeţean a anunţat deja că va sprijini autorităţile locale, dar că primăriile vor trebui să asigure cofinanţarea. Un astfel de împrumut au luat în 2015 şi primăriile din Arefu, Cicăneşti şi Brăduleţ pentru finanţarea proiectului staţiunii de schi de la Moliviş, dar banii nu au fost folosiţi nici până acum, ba chiar s-a pierdut finanţarea europeană. În plus, s-a declanşat o anchetă. Aşa că, autorităţi locale, aveţi grijă la astfel de împrumuturi, să nu păţiţi ca la Moliviş!
Claudiu DIŢA