Deşi nu am doar amintiri nostalgice din anii liceului absolvit la Curtea de Argeş, n-am cum să nu-i recunosc acestei instituţii „de elită” multe dintre meritele avute în formarea mea. Ca om, ca profesor, ca jurnalist, chiar şi ca manager. Totuşi, încă îmi stăruie în memorie gluma, pentru mine amară, a unei colege care m-a „admirat”, când am venit îmbrăcat într-un costum de dimie. Mama mea, ţărancă, îmi ţesuse stofa în războiul pe care-l păstrez şi acum în podul casei. Aşa costumat, în primii ani de şcoală, ca mulţi alţi colegi proveniţi din familii sărace de la ţară şi canibalizaţi de metabolismul social, am terminat cu acest resentiment şi liceul, şi facultatea, şi postuniversitarul, şi… şcoala vieţii. Ba, dacă este să dau crezare colegului meu de liceu, academicianul Gheorghe Păun, sunt chiar „premiant în ale vieţii”, cum scrie Domnia Sa pe pagina de gardă a monografiei consacrate liceului, monografie al cărei iniţiator, spre lauda lui, este.
Asta a fost atunci, dar multe s-au schimbat nu doar în biografia noastră, în viaţa noastră, ci şi a instituţiilor, chiar şi a ţării. Este mai bine? Este mai rău? Rămâne să judecăm fiecare şi toţi la un loc, într-o sărbătoare, cum iată s-a întâmplat, vineri, la aniversarea Centenarului liceului înfiinţat altădată (la 5 septembrie 1919), azi renumitul Colegiu Naţional „Vlaicu Vodă”. Cu atât mai renumit, cu cât, iată, se mândreşte cu nu mai puţin de patru absolvenţi de anvergură, patru academicieni care sunt toţi în viaţă: Dumitru Mihalache din Vâlcele (dr. în fizică), Gheorghe Păun din Cicăneşti (matematician – informatician), Vasile Tonoiu din Corbeni (dr. în filosofie), Dragoş Vinereanu din Piteşti (medic cardiolog). Dar se mândreşte, în egală măsură, şi cu profesori universitari – păstrez ordinea relativ alfabetică din monografie – cum este Ştefan Daniel Armeanu, Adrian Dobra, Marius Giuclea, Constantin Marinescu, Aurelia Meghea, Gh. Monea, Gavriil Păltineanu; arhitecţi: Eugen Ivănescu, Florin Scărlătescu, Nicolae Ciobanu, Traian Ionescu; medici: Paul Nicolae Orleanu, Lucia Orleanu Debeleac, Constantin Vasilescu; militari: gl. Anghel Andreescu, gl. Ilie Dragomir, gl. Florian Tucă, col.(rtr.) Vasile Mateescu, col. Gh. Sorescu; scriitori, jurnalişti: Horia Bădescu, Ion M. Dumitru, Mihai Golescu, Ion C. Hiru, Elisaveta Niţă Novac, Ion Popa Argeşanu, Nicolae Prelipceanu, Ion C. Ştefan, Nicolae Velea, Stelian Zamora, Nicolae Constantin Albu, Nicolae Apostolescu, Cezar Bădescu, Filip Cârlea, Constantin Agricola Miu, în fine, matematicieni, cercetători, inventatori, doctori în ştiinţe, filosofi, sociologi, economişti, manageri, ingineri, jurişti, maeştri ai sportului cărora, din păcate, nu avem suficient spaţiu să de dăm tuturor numele. O fac, însă, cu prisosinţă, cu text riguros şi fotografie inspirată, autorii – Luminiţa Enescu, Valentin Motreanu, Dragoş Chistol, Marius Păduraru – care realizează cu profesionalism monografia gimnaziului/liceului/colegiului şi o pun în contextul cuvenit, adică al şcolii şi oraşului de demnitate socială şi rezonanţă naţională Curtea de Argeş.
Un context care conferă şi mai mult relief şi substanţă acestui performant liceu, precum şi urbei în care a fost înfiinţat cu o sută de ani în urmă şi unde s-au întâmplat atâtea evenimente şi fapte relevante şi relevabile, unele cu adevărat de excepţie. Cum ar fi, dincolo de apariţia unui gimnaziu, prima capitală a Ţării Româneşti, prima episcopie ortodoxă, prima necropolă regală, în 1866, atunci când Carol I a ales Catedrala Mănăstirii Curtea de la Argeş drept necropolă regală. Şi, ca evidenţierea mea să fie cinstită şi pe merit, se mai cuvine să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului, adică acelor dascăli animaţi de simţul datoriei, care au condus cu vrednicie şi înţelepciune această instituţie de învăţământ astfel încât ea să urce, treaptă cu treaptă, până la cea mai de sus în ierarhia entităţilor similare. Primul director al Gimnaziului „Principele Nicolae”, cum a fost intitulat în 1919 actualul colegiu, a fost prof. Nicolae Tănăsescu, după care au urmat alţii şi alţii, care au probat talent managerial, vocaţie şi dărurire, iar eu i-am „prins” în funcţia de director pe profesorii Dumitru Negrescu, Stelian Mălăcea, Silviu Stoiculescu, apoi le-au urmat cu brio Costel Gheorghe şi, în prezent, Ştefana Florea. Repet, cu brio!
Cum să închei altfel decât cu urarea la care recurgeau şi strămoşii noştri latini: „Vivat, crescat, floreat” liceul nostru de la Curtea de Argeş, oraş regal, renume cu care se mândresc mai ales cei ce editează azi şi aici Revista „Curtea de la Argeş”, condusă, tot cu strălucire, de un absolvent al colegiului, acad. Gh. Păun. Aşadar: „Vivat, crescat, floreat”!
